• Universităţile din Bucureşti pregătesc trecerea la cursuri exclusiv online
  • Ana, studentă: „Acum îmi permit să-mi fac programul altfel”
  • Cristian, student: „Dimensiunea online e un avantaj şi un câştig”

Cursurile online nu sunt neapărat o povară. Din contră. Pentru unii studenți, cum e Ana, reprezintă un câștig.

Ea merge la ASE, în București și e fericită că nu mai pierde timpul pe drum. Iar cursurile urmărite de pe canapea pot fi chiar o plăcere.

Ana Maria, studentă: „În online mulţi nu îşi aprind camera şi eşti mai degajat să răspunzi, să fii mai activ. Cel puţin eu asta simt şi am văzut şi la colegii mei. Sunt toţi încântaţi, spre deosebire de atunci când eram fizic şi atunci când trebuia să prezentăm ceva sau să vorbim la seminar, erau toţi aşa puţin retraşi. Fac mult mai multe activităţi de când sunt în online, îmi permit să-mi fac programul altfel. Am timp să fac acasă, pe laptop, o mulţime de proiecte şi de teme.”

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cristian este și el student, tot la ASE, și este și el mulțumit de cursurile online.

Cristian, student: „Am şi colegi, cât şi eu, care avem alte joburi, iar această dimensiune online ne permite să le corelăm şi să satisfacem din mai multe puncte de vedere toate task-urile care sunt înspre noi trimise. E un câştig şi un avantaj această dimensiune online Am întâlnit un spirit deschis din partea profesorilor, acceptanţă, înţelegere şi cumva a existat un punct de armonie.”

În România sunt în acest moment peste 540 de mii de studenți.