Din 900.000 de copii, doar 250.000 vor primi tablete pentru școala online. Ce se întâmplă cu restul elevilor

În cadrul conferinței de presă din cursul zilei de azi, Ludovic Orban a afirmat că este alocat un buget pentru achiziția a 250.000 de tablete, în vederea noului an școlar care se va derula în regim online.

Totuși, ar fi nevoie de un total de 900.000 de tablete pentru ca toți elevii să urmeze cursurile, însă Orban se bâlbâie atunci când trebuie să justifice diferența.

Liderul PNL a declarat că cifra (250.000) reprezintă „rezultatul unei centralizări, după consultarea părinților”. „Prezentarea de cifre este un lucru care trebuie analizat cu maximă seriozitate”, a adăugat Orban.

Mai mult, există și județe care au un număr mic de îmbolnăviri, iar elevii care locuiesc aici nu știu dacă școala se va face online sau în format clasic, pentru că liderul PNL nu are niciun răspuns.

Exit mobile version