• Partidele din coaliția de guvernare își pierd susținerea, potrivit ultimului sondaj INSCOP.
  • PSD scade la 28,7%, iar PNL la 18%. AUR a câștigat 6 procente în ultimii doi ani ajungând al doilea partid preferat de repondenți, cu 20%.
  • Cristian Pârvulescu, conferențiar universitar doctor și analist politic, îți spune care sunt factorii cheie, momentele guvernării, care au contribuit la scăderea popularității PNL și PSD, și creșterea AUR în sondaje

Partidele din coaliția de guvernare își pierd susținerea, potrivit ultimului sondaj INSCOP. PSD scade la 28,7%, iar PNL la 18%. AUR a câștigat 6 procente în ultimii doi ani ajungând al doilea partid preferat de repondenți, cu 20%. Iar USR stagnează, înregistrând un procent de 12,7%.

Cristian Pârvulescu, conferențiar universitar doctor și analist politic, îți spune care sunt factorii cheie, momentele guvernării, care au contribuit la scăderea popularității PNL și PSD, și creșterea AUR în sondaje.

,,În primul rând, așa cum a explicat și domnul Remus Ștefureac, cel care conduce Institutul INSCOP, care a prezentat această cercetare, este erodarea la guvernare, dar nu este vorba de un sondaj de opinie. Este vorba despre o cercetare care a fost publicată pe Facebook și preluată de ziare, în care este explicată evoluția celor 4 partide principale din România în ultimii 2 ani (iunie 2021 – iunie 2023). Și dacă ne vom uita, vom vedea că nu este vorba de o creștere și o scădere liniară, ci că este vorba despre creșteri și scăderi în funcție de momente.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
XI JINPING RESTRUCTUREAZĂ ARMATA
PAPA VIZITEAZĂ O ÎNCHISOARE DE FEMEI
IOHANNIS CAUTĂ JOB LA C.E.
LIGHT MAKES YOU FEEL BETTER
BEYONCE FACE SHOW LA VMA

De exemplu, în iunie 2021, PSD avea 30%, dar în momentul în care a ajuns la guvernare, în noiembrie, avea 36 aproape 37%.

Deci, în realitate, din momentul în care PSD și PNL sunt la guvernare, PSD a scăzut cu 9 procente, iar PNL, surpriză, avea 17 procente în noiembrie 2021 și acum are 18. De fapt, a crescut, dar între timp, după un an și jumătate care a trecut, o să vedem că cele 2 partide au avut creșteri și scăderi. AUR, de asemenea, AUR a avut cea mai mare susținere a electoratului în februarie 2022, când era la 23%, după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, a scăzut la 16%, apoi, profitând de frustrări pentru că a fost permanent în opoziție, a crescut din nou, a scăzut, iar acum este la 21%.

Pe de altă parte, cele 2 partide care se află la guvernare au aproape 50% din intenția de vot, dar probabil, în condiții de alegeri normale, pot depăși 50%, așa cum s-a întâmplat și în trecut.

USR-ul, pe de altă parte, a fost în toată această perioadă constant, rămânând undeva în jur de 13% cu variații în marja de eroare în toți acești 2 ani, deci și mai e ceva interesant dacă veți privi cu atenție această evoluție. Sunt 17 sondaje care sunt prezentate în succesiune, veți vedea că PNL și AUR sunt întotdeauna în opoziție. Altfel spus, când PNL crește, AUR scade și când AUR crește, PNL scade ceea ce înseamnă că cele 2 partide s-ar putea să aibă un electorat comun care se schimbă în funcție de diferitele probleme care apar.”

Care sunt consecințele pe termen lung ale scăderii în sondaje pentru partidele tradiționale ca PNL și PSD, și creșterii pentru partide de opoziție, extremiste?

,,În primul rând, asta va complica foarte mult campania de anul viitor, 2024 este un an electoral, cum nu am mai avut România niciodată. Pentru că vom avea și alegeri europene înainte de 2004, aveam doar alegeri locale, parlamentare și prezidențiale, deci avem 4 rânduri de alegeri și foarte probabil 5 scrutine până la sfârșitul anului, iar primele alegeri vor fi în iunie anul viitor, alegerile pentru Parlamentul European.

Prezența, de obicei, este mică la vot pentru aceste alegeri, deci un partid care are un electorat frustrat și decis poate să creeze surprize. Se întâmplă peste tot în Europa, nu se va întâmpla doar în România, deci mă aștept ca AUR să obțină un scor bun, dacă nimic nu se schimbă în ceea ce privește războiul din Ucraina.

Vom vedea că anul viitor campania partidelor politice, a tuturor, cred că chiar și a USR-ului, nu numai a PSD și a PNL, va deveni din ce în ce mai populiste și tentată de naționalism. Pentru că AUR va seta de fapt condițiile campaniei. ”

Citește și

Liderul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, ar fi ajuns în Rusia

Admiterea la liceu a fost făcută pe criterii neclare. Ministerul Educației nu da explicații

VIDEO. Podul de la Brăila este inaugurat astăzi. Ce trebuie să știi despre Golden Gate de România: Circulația, închisă în timpul nopții de luni până vineri