• Holly este elevă în clasa a 12-a la International School of Bucharest și spune că nu-și bate capul mai deloc pentru note mari
  • Holly Howard: Dacă faci prost la un examen, nu înseamnă că ai stricat toată media
  • Dana Papadima: Evaluarea copilului trebuie să fie continuă, coerentă şi convingătoare

Ştii deja că posibilitatea anulării tezelor a creat mare vâlvă zilele astea printre profesori, elevi şi chiar părinţi. În şcolile care urmează curricula britanică lucrurile stau altfel.

Holly este elevă în clasa a 12-a la International School of Bucharest și spune că nu-și bate capul mai deloc pentru note mari. Accentul se pune, în schimb, pe înţelegerea lecţiilor.

Holly Howard, elevă: „Avem pentru un subiect, să spunem matematică. Avem trei secţiuni, avem examenul pe care ni-l dă după ce terminăm un capitol, de exemplu, avem o altă bucată care este să zicem efortul, pe urmă 30% este classwork-ul, adică ce faci în clasă. Dacă faci prost la un examen, nu înseamnă că ai stricat toată media. Poţi să o repari cu următorul examen care vine. Profesorii vor să se asigure că copiii au înţeles până la urmă ce le-au predat şi doar folosesc examenele ca să vadă cât de bine au înţeles.”

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Dana Papadima, directorul educaţional al Avenor College, descrie cum ar trebui făcută evaluarea elevilor, în așa fel încât să fie cât mai eficientă.

Dana Papadima, director educaţional Avenor College: „Jumătate din media ta să fie conţinută de o lucrare într-o anumită zi, la o anumită oră, mi se pare, mi s-a părut întotdeauna nerelevant. Evaluarea copilului trebuie să fie continuă, coerentă şi convingătoare. Evaluarea prietenoasă, constantă, la un interval regulat este un mijloc pentru a avea o mai cuprinzătoare imagine a progresului copilului, progresului şcolar.”