• Elevii de clasa a XII-a au susținut, luni, proba la Limba și Literatura Română
  • Alexandru: „Foarte ușor, ne-a picat Moara cu Noroc, exact ca la simulare”
  • Bogdan: „Toți speram Enigma, Ultima Noapte, un roman ceva”
  • Maria s-a pregătit pentru Bac cu ajutorul mamei sale, profesoară de română
  • Marian Staș spune că subiectele au fost mai mult decât accesibile

Luni, a avut loc proba la Limba și Litaratura Română de la examenul de Bacalaureat. Mulți elevi au ieșit cu zâmbetul pe buze și spun că a fost mai mult decât ușor. Au planuri mari de viitor și vor note peste nouă.

„Foarte ușor, ne-a picat Moara cu Noroc, exact ca la simulare, a fost ușor, copiii am văzut că scriau. Și eu am scris, chiar dacă am ieșit primul”, povestește Alexandru.

„Eu sunt mulțumită de ce am făcut. E o probă a cunoștințelor pe care le am acumulat în liceu, are o miză pentru facultate, dar nu atât de mare pentru mine personal”, spune Ioana.

Bogdan, însă, nu a fost la fel de fericit. Nu se aștepta că nuvela să fie cerută și la Bac. El povestește că a scris din amintiri.

„Nu s-a bucurat nimeni, toți sperăm Enigma, Ultima Noapte, un roman ceva. Nu știu câți au mai apucat să repete, eu, sincer, nu prea m-am mai uitat pe ea și de aia a fost mai greu”, explică Bogdan.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Școala online a afectat calitatea învățământului din România, iar mulți elevi au fost nevoiți să apeleze la ore remediale.
Maria, însă, a fost mai norocoasă. Alina Iordache, mama ei, i-a fost tot timpul alături.

„A învățat online și, într-adevăr, a fost și pregătire în plus, din fericire sunt profesor de limba română și am reușit să o ajut și consider că am fost un caz fericit. Sunt foarte emoționată, dar cred că au fost constructive emoțiile și subiectele de asemenea constructive și consider că le va fi foarte bine”, precizează Alina.

Subiectele de la Bacalaureat au fost discutate și de Marian Staș, expert în educație. El spune că nivelul de dificultate a fost scăzut, mai ales că aceeași nuvelă a fost cerută și la simularea din primăvară.

„Mi se par subiecte care stimulează, în primul rând, creativitatea, gândirea critică a copiilor, în sensul de a-i focaliza pe înțelegerea textului și pe formularea unor argumente cu cap și coadă așa cum se cuvine”, a transmis expertul Marian Staș.