• Guvernul își menține angajamentul de a majora salariile până la nivelul maxim prevăzut în grila de salarizare a personalului nedidactic.
  • Reprezentanții sindicatelor vor anunța duminică decizia luată cu privire la greva de luni.
  • Ședința de la Guvern a fost convocată de prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Liderii sindicatelor din educație au stabilit, după negocierile de duminică după-amiază, că greva generală va începe luni. 150.000 de profesori vor fi în grevă.

Liderii sindicatelor din educație spun că Executivul a venit „cu aceeași ofertă ca în ultimele zile”.

Peste 150.000 de profesori şi 50.000 – 60.000 de angajați nedidactici şi personal auxiliar vor începe luni greva generală, însă sindicaliștii se declară „deschiși negocierilor”.

Recomandări

SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
PILE ȘI ȘTAMPILE
SFÂNTA LUMINĂ VINE DE LA IERUSALIM
PROGNOZA METEO PENTRU PAȘTE
SĂRBĂTOREȘTI ZIUA STAR WARS
CEA MAI FRUMOASĂ STRADĂ DIN EUROPA, ÎN ROMÂNIA

Liderii de sindicat au precizat că la negocieri au fost menționate bonusuri pentru profesorii debutanți și cei din zonele defavorizate, fără a se stabili un calendar clar.

Sindicatele au menționat că durata grevei va depinde de răspunsul pe care îl va da Guvernul şi până când cei care au aderat la declanșarea ei vor renunța. Aceștia le recomandă părinților să își țină luni copiii acasă, chiar dacă școlile nu se vor închide.

Guvernul a anunțat, după negocieri, că Ministerul Muncii trebuie să vină cu proiectul pentru noua lege a salarizării până pe 15 iulie, iar aprobarea ar urma să aibă loc abia după 1 septembrie.

Negocierile cu reprezentanții sindicatelor vor continua.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu încearcă să oprească declanșarea grevei generale din Educație, programată pentru mâine.

Guvernul își menține angajamentul de a majora salariile până la nivelul maxim prevăzut în grila de salarizare a personalului nedidactic, conform Anexei 8 a Legii salarizării nr. 153. Această măsură, care are ca scop creșterea veniturilor, va fi extinsă și pentru celelalte categorii de salariați din Anexa 8.

„Guvernul își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare și în eliminarea inechităților din legea salarizării. În acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât până la data de 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii să fie finalizat proiectul noii legi a salarizării, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 Septembrie a.c. să poată fi înaintat Parlamentului României pentru aprobare. Guvernul va continua dialogul cu reprezentanții sindicatelor din educație, pentru definitivarea pachetului legislativ, care va oferi garanțiile că Educația rămâne prioritate pentru actuala coaliție de guvernare”, anunță Guvernul.

Reprezentanții sindicatelor vor anunța duminică decizia luată cu privire la greva de luni.

Negocieri între sindicaliști și Guvern

Sindicaliștii au fost invitați la Palatul Victoria, unde premierul, președintele PSD, ministrul Educației și ministrul Muncii încercă să-i convingă să renunțe la protest. Până acum, promisiunile au fost considerate de reprezentanții profesorilor a fi „insuficiente”.

La negocieri de astăzi participă premierul Nicolae Ciucă, președintele PSD, Marcel Ciolacu, precum și ministrul Muncii, Marius Budăi, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ministrul Educației, Ligia Deca și ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Ședința de la Guvern a fost convocată de prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Cu toate acestea, sindicaliștii par hotărâți să declanșeze greva generală mâine, indiferent de propunerile venite din partea guvernului.

Aceștia au afirmat că propunerile guvernului în negocierile anterioare au fost „nesatisfăcătoare”, constând într-o creștere a salariului cu doar 100 de lei pentru anumite categorii din domeniul educației, iar pentru altele, abia din 2025 și cu un procent mai mic. Sindicaliștii consideră aceste propuneri inacceptabile.

Mii de elevi și părinți așteaptă rezultatele negocierilor de astăzi dintre liderii Coaliției și sindicaliștii din domeniul Educației. Grevă generală este programată pentru luni, la ora 8.00, în întreaga țară.

Citește și: