• Costul total al celor 960 de probe scrise și practice a fost de aproximativ 12.500 de euro.
  • Cha Sa-soon avea nevoie de permisul auto pentru a-și susține afacerea.
  • Părerile utilizatorilor Reddit cu privire la întâmplarea femeii sunt împărțite.

Cha Sa-soon este femeia care a cheltuit 12.500 de euro pentru a-și obține permisul auto, reușind abia la cea de-a 960-a încercare. Povestea ei a fost readusă recent în discuție pe Reddit, după 15 ani de la întâmplarea evenimentelor.

Ea a susținut prima încercare la proba scrisă în luna aprilie a anului 2005. După primul eșec întâmpinat, sud-coreeana nu s-a descurajat și a continuat să susțină proba scrisă până când a reușit să promoveze examenul, la a 860-a încercare. La început, femeia susținea testul în fiecare zi lucrătoare a săptămânii.

Proba practică a reprezentat și ea o provocare pentru Cha Sa-soon. Femeia a trebuit să susțină examenul auto de 960 de ori, având în vedere atât probele scrise, cât și cele practice. 

Recomandări

AUSTRIA NE VREA ÎN SCHENGEN
CEA MAI RAPIDĂ CITITOARE
CÂT ÎI COSTĂ RĂZBOIUL?
CE SE ALEGE DE GUVERN?
BASHAR FUGE LA MOSCOVA
PROTESTE ÎN DIASPORA

Costul total a fost de aproximativ 12.500 de euro, conform Daily Mail. În ciuda cheltuielilor colosale, Cha Sa-soon nu a renunțat, întrucât permisul auto i-ar fi fost de mare ajutor pentru afacerea sa. Instructorul lui Cha Sa-soon de la Școala de șoferi Jeonbuk a spus: „Când în sfârșit și-a luat permisul, am ieșit cu toții să o aplaudă și am îmbrățișat-o, dându-i flori”. Femeia a primit chiar și un vehicul în valoare de 13.000 de euro de la compania sud-coreeană Hyundai.

Cha Sa-soon obișnuia să susțină proba scrisă de câte 5 ori în fiecare săptămână.

Cum a ajuns povestea lui Cha Sa-soon iar la lumină

Întreaga întâmplare a fost readusă în discuție recent, pe platforma Reddit, unde internauții nu au ezitat să-și împărtășească părerile despre meritul ei. Un redditor a scris: „De 960 de ori? Sună ca un eșec sistemic. Se irosește timpul tuturor dacă nu există o perioadă de așteptare obligatorie de 1 lună sau 1 săptămână între probe. Altfel, te alegi doar cu oameni își încearcă norocul din nou și din nou, în loc să învețe.”

Un alt utilizator a mărturisit că s-a simțit ușor trist, deoarece a presupus că Cha Sa-soon nu avea pe nimeni care să o ajute să se pregătească pentru examenul auto. Acesta a scris: „Cazi de 959 de ori, dar te ridici de 960. Dar serios, povestea mă întristează, nu a avut pe nimeni care să o ajute să învețe?”

Citește și: