Întâlnire decisivă pentru greva de la Hollywood. Acordul e aproape, eșecul prelungește greva până în 2024

Greva de la Hollywood se apropie de ultimul act. O spune prezentatorul CNBC, David Faber, care anunță că cele două tabere din negociere sunt aproape de a ajunge la o înțelegere. Asta este vestea bună. Cea proastă: dacă întâlnirea de săptămâna aceasta nu oprește greva, aceasta ar urma să se prelungească până în 2024, scrie The Verge.

Deadline anunță că întâlnirea care a avut loc în urmă cu câteva ore între Writer’s Guild of America și Alliance of Motion Picture and Television Producers a fost de bun augur. Ambele părți au publicat un comunicat prin care au spus că au continuat negocierile și că va avea loc o nouă întâlnire în ziua următoare. David Faber de la CNBC spune, însă, că cele două părți sunt foarte aproape să ajungă la un acord.

La întâlnirea de miercuri au fost prezenți oameni importanți precum CEO-ul Netflix, Ted Sarandos, CEO-ul Disney, Bob Iger, CEO-ul Warner Bros, cel de la Discovery, precum și cel de la Universal. Speranța tuturor este că se va ajunge la un acord și greva se va încheia.

Altfel, greva ar putea să se întindă până la finalul anului, ceea ce va afecta filmele care urmează să fie lansate, putând avea loc noi amânări cum s-a întâmplat cu Dune, de exemplu. În încheiere, vreau să-ți spun că greva uniunii SAG-AFTRA împotriva studio-urilor va continua și ar putea să se extindă și împotriva industriei de gaming.

Citește și:

Exit mobile version