În prima parte a emisiunii, Marius Tucă a vorbit cu Bogdan Teodorescu și Marius Oprea despre cât de smart a fost comunicarea în campania electorală.

Marius Tucă: Cum s-au prezentat actorii politici?

Bogdan Teodorescu: N-a fost o campanie neinteresantă. Suntem în fața a ceea ce vor fi campaniile viitorului. Am trecut prin toate. S-ar putea să asistăm la o surpriză, la un partid care nu era foarte disputat și care s-ar putea să ne dea surprize. Campania a avut o parte solidă de dramatism pe care o vom înțelege în seara alegerilor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

PNL a avut o campanie statică. Totdeauna se începe campania cu un corp de mesaje pe care le-ai verificat pe electoratul tău. La PNL vorbim de 30 și ceva la sută. “Dezvoltăm România”, e un slogan propriu. Au trecut trei săptămâni de campanie și au rămas tot acolo. Ceea ce e periculos. Nu se racordează deloc la ceea ce se-ntâmplă pe piață. Tu trebuie să mai ai alte mesaje care decurg din cum se poartă ceilalți cu tine.

Închiderea școlilor, a piețelor și tragedia de la Piatra Neamț, toate astea au avut legătură cu PNL. Care nu s-a raportat la ele, exceptându-l pe Rareș Bogdan, care are abilitatea să-și înțeleagă piața. Ceilalți sunt foarte schematici, probabil că respectă niște linii de la staff-ul de campanie.

Marius Tucă: Agentul electoral nr. 1 al PNL este Iohannis.

Bogdan Teodorescu: PNL, cu excepția lui Rareș Bogdan, nu și-a făcut campanie

Bogdan Teodorescu: Dacă Iohannis nu intervenea, PNL era semnificativ mai prost. Ei au stat în defensivă. Singura ofensivă a fost dată de mesajul lui Iohannis de nenumărate ori împotriva PSD. Stabilește, astfel, o altfel de campanie a PNL. Un front stânga – dreapta clasic (PNL, vs PSD, Pro România) și un front antisistem cu USR. Dacă Iohannis nu tranșa, PNL era obligat să lupte pe cel mai important front pe care-l avea de dus – cel cu USR, care cultivă mesajul antisistem, care merge pe mesajul “voi ați distrus România ăia vechi, venim noi, ăia noi, să rezolvăm problema”. (…) Deși partidul de guvernare stă într-o atitudine defensivă, nu poți să stai până la sfârșit, că scazi. PNL a stat și a încasat castană după castană și nereacționând.

A fost o zi în care Ciolacu a ieșit și a spus că trebuie amânate alegerile. În aceeași zi a ieșit Rafila – care a spus că în februarie va fi mai rău. N-am văzut panotaj pe net, n-am văzut nimic, ceea ce arată caracterul static al PNL. Dacă liberalii trec de 30, o bună parte se datorează faptului că le-a făcut Iohannis lecțiile.

Atâta vreme cât lași un partid să ia castane după castane și să fie căpăcit în permanență, înseamnă că patrtidul se va pierde, pt că electoratul nu se va mai regăsi în el. Subiectul PNL cel mai important – atacul la PSD. Pe cine puteau să atace? USR? Asta ar însemna că se stabilește axa vechi – contra rău. Pe piață avem două partide mari (PSD, PNL) și unul care vrea să se facă mare (USR).

În partea a doua, actrița Andreea Grămoșteanu răspunde întrebărilor ziaristului, despre carieră, viață, lucruri.

Marius Tucă Ai fost atentă la propunerile care ți s-au făcut?

Andreea Grămoșteanu: Am fost foarte serioasă. Sunt o structură profund dramatică. De asta iese efectul comic, pentru că eu sunt foarte serioasă. Felul meu de a face comedie reiese din seriozitatea mea aproape tragică. Repet la o piesă pe zoom, “Noapte bună, mamă” se numește. Repetăm spectacolul ăsta. Încercăm să ne asumăm pas cu pas. Apropo de ce mă pasionează. E o situație între o mamă și o fiică. Fata vrea să se sinucidă și piesa e despre tot efortul mamei de a o opri și nu reușește. Surpriza e efortul mamei de a încerca s-o oprească. Mă interesează forța omului de autodistrugere.

Marius Tucă: Când am ieșit de la “Ținutul din miezul verii” nu-mi găseam drumul. Mă întrebam dacă sunt unde trebuie sau am pășit în lumea reală.

Andreea Grămoșteanu: S-au aliniat toate planetele acolo.

Marius Tucă: între timp ai devenit și mamă. Nu mă gândeam că te reprezintă. Mi s-a părut că nu te vedeam.

Andreea Grămoșteanu: Am un băiat, Amza-Petru, de doi ani și patru luni. Meseria asta era și este viața mea. Trebuie să creezi contextul potrivit ca să faci comedie.

Andreea Grămoșteanu: N-am renunțat niciodată la teatru. Teatrul era dragostea mea. (…) S-au deschis niște uși și încerc și filmul. Sunt două filme în post producție. Unul cu Huțuleac regizor iar altul cu Florin Șerban. Sunt în postproducție.

Andreea Grămoșteanu: Sunt într-o perioadă, de ceva timp, de când am decis să nu mai joc cu machiaj. E mult mai interesant să faci poezie din adevăr. Nu-mi mai pun mască pe față. Pot să funcționez cu fața mea să nu fie nimic între mine și ea. Pasiunea e foarte mare. E o experiență foarte intimă, foarte personală. Cred că asta o fac actorii pasionați: fac lucrurile foarte personal. E ceva profund care te interesează și pe care-l lași să iasă din tine.

Marius Tucă: Te transformă rolurile astea dramatice? Gr: Da, că le cari. Te modifică. Tu le modifici pe ele și ele te modifică pe tine.

Andreea Grămoșteanu: Asta sunt, așa vorbesc. Eu nu mai pot să folosesc termenul ăștia… personaj… mi se pare că e limitat și când vorbesc despre o partitură, vorbesc despre omul ăla personajul e doi D, omul e 3 D. Omul e mai imprevizibil. Tucă: Ți-e teamă de clișee. Gr: Uneori, funcționează și clișeele. Nu trebuie să fugi de ele.

Marius Tucă: Ce ai scrie despre tine unui regizor ca să obții acel rol?

Andreea Grămoșteanu: I-aș da foaia albă.