• Cea mai mare performanță a lui Matthew Perry nu a fost în „Friends”.
  • Conform afirmațiilor raportate de Alison Boshoff, adevăratul Matthew Perry era un agresor.
  • După propria cronologie a lui Perry, în 1998 el lua 55 de pastile de Vicodin pe zi – pe lângă băutură și fumat.

Cea mai mare performanță a lui Matthew Perry nu a fost în Friends. A fost în rolul unui băiat bun, proaspăt vindecat de dependență, care voia doar să-i ajute pe alții. Potrivit unor afirmații raportate în exclusivitate de Alison Boshoff, „adevăratul Matthew Perry era un monstru”, scrie Daily Mail.

În ultimii ani ai vieții sale, sursele spun că a agresat violent femei. Trecuse de 50 de ani și o înșela pe Molly Hurwitz, logodnica sa de atunci, cu tinere – una de numai 19 ani – pe care le-a cunoscut pe aplicația exclusivistă de întâlniri Raya.

Acuzațiile spun că a fost capabil de o mare cruzime, în timp ce se prezenta ca un model de virtute. El a vândut lumii, dar mai ales altor dependenți care se luptau, un pachet de minciuni.

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN

Matthew Perry, despre „cea mai bună prietenă a sa”

Perry și-a descris „cea mai bună prietenă” – pe care a numit-o Erin – ca fiind asistenta și partenera sa de abstinență de zece ani. El a scris că „Erin” a fost lângă patul său în fiecare noapte timp de cinci luni, când se afla în cel mai negru punct al vieții, recuperându-se după o operație intestinală și rămânând cu o pungă de colostomie: „A devenit cea mai bună prietenă a mea… [ea] avea să ajungă să-mi cunoască luptele mai bine decât orice doctor pe care îl văzusem vreodată”.

„Erin”, după cum a mai dezvăluit Boshoff, era Morgan Moses. Aceasta a renunțat să mai lucreze pentru Perry în 2021, după ce ar fi împins-o într-un perete și ar fi aruncat-o pe un pat. Ulterior, Moses a întrerupt orice contact cu Perry.

În luna iunie a aceluiași an, se spune că Perry ar fi aruncat cu o măsuță de cafea în fosta sa logodnică Molly Hurwitz, după ce aceasta a îndrăznit să se despartă de el. Ea îl surprinsese trimițându-și mesaje cu femei mult mai tinere pe aplicațiile de întâlniri, ba chiar cumpărând un cadou de Valentine’s Day pentru una dintre ele.

Cum va alege Hollywood-ul să și-l amintească acum pe Perry?

Cu sezonul premiilor în desfășurare, vine întrebarea: Va fi Perry inclus în segmentul „In Memoriam” la Oscaruri? Moștenirea lui Perry nu este doar a lui Perry. Ea aparține și serialului Friends, care s-ar putea să nu mai fie niciodată perceput la fel.

Perry, o viață de lupte împotriva dependenței

Într-un interviu în primetime de anul trecut, Perry vorbea despre faptul că a jucat în serialul Friends în ciuda dependențelor sale de-a lungul celor 10 ani: „Mă prezentam mahmur. Era ca o mahmureală tremurândă și nebună”.

Conform propriei cronologii a lui Perry, lua 55 de pastile de Vicodin pe zi, pe lângă băutură, fumat și orice altceva. La reuniunea emisiunii, difuzată în 2021, Perry era trist, diferit față de ceilalți cinci membri ai distribuției.

În introducerea cărții sale de memorii, colega sa de platou Lisa Kudrow a scris că întrebarea care i s-a pus cel mai des a fost: „Ce mai face Matthew Perry?”. A fost o întrebare, a scris ea, la care nu a știut niciodată cum să răspundă.

Cartea lui Perry s-a aflat pe lista bestsellerurilor New York Times timp de aproape un an, înregistrând o nouă ascensiune după moartea sa.

Cum ar trebui să privim cartea sa acum?

O carte pe care a dedicat-o tuturor „colegilor săi de suferință”. O carte pe care a promovat-o în timp ce „pretindea” că este abstinent de 18 luni. Surse au declarat că Perry „nu a fost niciodată curat”. Că avea de fapt un harem de femei tinere care veneau la el acasă și îi livrau droguri, adesea Oxycontin.

Perry nu ar fi primul care își falsifică memoriile despre dependență

În 2003, autorul James Frey a publicat „A Million Little Pieces”, care a ocupat locul 1 pe lista de bestselleruri a New York Times timp de 15 săptămâni consecutive și a devenit o carte aleasă de Oprah’s Book Club.

Apoi, site-ul The Smoking Gun a dezvăluit că o bună parte din carte a fost fabricată. Cititorilor li s-au oferit rambursări, iar edițiile viitoare au fost publicate cu o dezmințire.

Surse au declarat miercuri că Perry „a trebuit să plătească pentru ca o mulțime de femei să meargă la terapie” din cauza suferinței. O asistentă care a lucrat cu el a fost atât de traumatizată încât a renunțat complet la profesie. Accesele sale de furie erau constante: arunca obiecte, răsturna mese, lovea pereții.

O sursă susține că încerca să minimalizeze violența, spunând: „Dacă voiam să te rănesc, aș fi făcut-o”.

De asemenea, se mai spune că o fostă iubită în vârstă de 20 de ani a amenințat că îl va da în judecată pe Perry în 2020 pentru abuz psihologic și că acesta a făcut-o dependentă de opioide. Se spune că Perry ar fi ajuns la o înțelegere și a obligat-o să semneze un NDA.

Citește și