• Nunţile umaniste nu au valoarea legală, ci sunt o completare a căsătoriei civile
  • Ateii sau cei care contestă autoritatea Bisericii aleg ceremoniile umaniste
  • Obiceiul a fost preluat din străinătate

În fața altarului și a lui Dumnezeu. Aşa încep, de regulă, nunţile la români. Dar de la regulă există numeroase excepţii.

Cuplurile care nu cred în Dumnezeu, sunt agnostice sau neagă autoritatea Biserciii aleg ceremoniile umaniste. Obiceiul a fost preluat din străinătate şi devine din ce în ce mai popular şi în România.

Ceremonia laică nu are valoare legală. Este doar un simbol, o completare la căsătoria civilă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Niciodată nu s-a pus problema să facem o ceremonie religioasă pentru că amândoi suntem seculari umaniști convinși”, povestesc Mircea și Raluca, un cuplu care a ales acest tip de nuntă.

Scopul nostru este să ceem evenimente personalizate, unice, pentru fiecare cuplu în parte. Evenimente în cadrul cărora să ne arătăm recunostința față de familie, față de prieteni și nu în ultimul rând să avem momente de neuitat”, explică Monica Belițoiu, oficiant și coordonator comunicare ceremonii umaniste.

Ne-a plăcut foarte mult și ideea că este tipul de cereomie pe care poți să îl personalizezi foarte mult, sa alegi tu simbolurile care ți se par ție relevante. Nu a fost o decizie ușor de acceptat pentru alte persoane care s-ar fi așteptat să avem o ceremonie religioasă”, spun Mircea și Raluca.

Costul unei ceremonii pleaca de la 1.600 lei la care se adaugă cheltuieli de deplasare în cazul în care ceremonia are loc în alt oraș față de locul în care locuiește oficiantul ales. Aceste costuri nu pot fi comparate cu ceremoniile religioase pentru că vorbim de evenimente diferite”, îți spune Monica Belițoiu.

„Noi am optat pentru un ritual pe care l-am inventat noi(…) în cadrul căruia sora mea a pictat un copac pe o tăblie mare din lemn și pe ramurile copacului erau băgate în lemn niște cârlige pe care fiecare oaspete lua câte o bucată de ață colorată și o băga între cârlige, astfel încât la sfârșitul nunții, copacul respectiv avea o coroana multicoloră unde ațele erau conectate una de cealaltă”, adaugă cuplul care a optat pentru ceremonia neconvențională.