• Shakira a vorbit despre ce simte în legătură cu dragostea, la doi ani de la despărțirea de Gerard Piqué.
  • „Eram în căutarea acelui bărbat precum tatăl meu, cu care să am copii și cu care să-mi fac planuri să fiu împreună pentru totdeauna”.
  • Fanii ei au început să speculeze că cei doi s-au despărțit din cauza presupusei infidelități a fotbalistului.

Shakira a vorbit sincer despre monogamie și de ce consideră că este o „utopie”.

Cântăreața „Hips Don’t Lie” s-a destăinuit într-un interviu pentru Marie Claire despre ce simte în legătură cu dragostea, la doi ani de la despărțirea de fostul ei iubit de 11 ani, Gerard Piqué, cu care are doi fii – Milan, 11 ani, și Sasha, nouă ani, scrie The Independent.

Potrivit Shakirei, o mare parte din inspirația ei de a continua să caute iubire vine de la părinții ei. „Nu pot să spun că nu cred în dragoste, pentru că văd exemplul părinților mei după 50 de ani împreună; cum se privesc în ochi și se țin de mână și nu pot trăi despărțiți unul de celălalt”, a declarat cântăreața pentru publicație.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK
27 DE CICLIȘTI ROMÂNI MERG LA CAMPIONAT

„Am fost martoră la iubire, doar că nici eu nu am fost atât de norocoasă. Monogamia este o utopie. Dar am fost compensată în alte moduri, cu dragostea fanilor mei, a copiilor mei și a prietenilor adevărați.”

Ea a explicat că, în ultimii doi ani, a fost martoră la diferențele dintre tipul de iubire văzut într-o prietenie, spre deosebire de un partener romantic, și la beneficiile pe care le aduc astfel de relații.

„Oscar Wilde a spus că prietenia este cea mai pură formă de iubire și cred că este adevărat. Durează mai mult – cel puțin din experiența mea. Relația mea [a durat] 12 ani, dar prietenii mei vor fi acolo o viață întreagă. Când au venit greutățile, atunci am învățat cât de importantă este cu adevărat prietenia”, a declarat Shakira.

Ea a recunoscut că găsirea unei iubiri precum cea a părinților ei a fost o prioritate pentru ea, dar că planurile se pot schimba pe parcurs. „În adâncul sufletului meu, întotdeauna am crezut că a avea un soț este cel mai important lucru din viața mea”, a transmis cântăreața.

„Eram în căutarea acelui bărbat precum tatăl meu, cu care să am copii și cu care să-mi fac planuri să fiu împreună pentru totdeauna – precum părinții mei, care sunt încă atât de îndrăgostiți. Am făcut multe sacrificii pentru asta. Am fost loială. Dar, uneori, lucrurile nu merg conform planului. Mergi mai departe”.

Când Piqué și Shakira s-au despărțit prima dată, un reprezentant al cântăreței a împărtășit o declarație pentru a anunța despărțirea ei, în care scria: „Ne pare rău să confirmăm că ne despărțim. Pentru bunăstarea copiilor noștri, care sunt prioritatea noastră cea mai mare, vă rugăm să ne respectați intimitatea. Vă mulțumim pentru înțelegere”.

La vremea respectivă, mulți dintre fanii ei au început să speculeze că s-au despărțit din cauza presupusei infidelități a fotbalistului. Au circulat zvonuri că Shakira a aflat despre presupusa infidelitate.

Cu toate acestea, Shakira a negat zvonul în timp ce vorbea cu The Sunday Times, spunând publicației că afirmația „nu este adevărată”.

Citește și