• Sia Furler a mărturisit deschis că a apelat la liposucție și lifting facial pentru a-și îmbunătăți încrederea în sine.
  • Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, Sia a explicat că a luat un medicament care i-a provocat creșterea în greutate.
  • Artista afirmă că își dorește să fie sinceră cu privire la modificările făcute aspectului său fizic pentru a-și înfrunta nesiguranțele.

Cântăreața și compozitoarea Sia Furler și-a asumat public decizia de a recurge la intervenții estetice, dezvăluind că a apelat la liposucție pentru a elimina kilogramele acumulate în urma unui tratament medicamentos și a recunoscut că a făcut și un lifting facial pentru a-și îmbunătăți încrederea în sine, scrie Page Six.

Într-un tweet postat sâmbătă, interpreta piesei „Unstoppable” a mărturisit deschis: „Am luat un medicament care m-a făcut să pun multe kilograme, pe care pur și simplu nu le pot elimina cu exercițiile fizice, așa că astăzi am apelat la liposucție.”

Sia a subliniat că a ales să fie sinceră despre intervențiile sale estetice pentru că nu vrea să contribuie la sistemul care ne spune că nu suntem suficient de buni. „Vă rog să știți că sunt atât de norocoasă să am resursele necesare pentru a-mi schimba aspectul și că atunci când mă veți vedea arătând din nou minunat, vreau să știți că nu a fost rezultatul dietei și exercițiilor”, a adăugat ea.

Recomandări

CNN: HAGA CERE ARESTAREA LUI NETANYAHU
RAISI ȘI DELEGAȚIA AU MURIT
CINE ESTE EBRAHIM RAISI?
DE CE E ROȘU PORTRETUL REGELUI?
TRUMP „ÎNGHEAȚĂ” ÎN TIMPUL DISCURSULUI
CINE E MUHAMMAD MUKHABAR?

Cântăreața, cunoscută pentru faptul că își acoperă fața cu peruci, a dezvăluit că nu este prima dată când a apelat la proceduri estetice. În octombrie, la ceremonia Daytime Beauty Awards, Sia a mărturisit că a făcut un lifting facial, prezentându-și întreaga față publicului. „Sunt o vedetă pop care de obicei își ascunde fața, dar nu minte cu nimic”, a spus ea, alături de mulțumiri aduse chirurgului plastician Dr. Talei. „Am făcut un lifting facial uimitor cu Dr. Talei. Este incredibil și face o mulțime de lucruri bune, și nu doar pentru vedetele pop ale lumii” a adăugat artista.

Citește și