Timp de milenii, oamenii au dormit bifazic, o dată seara și o dată dimineața. Dar de ce?

somn-ceas Mediafax Foto
  • Ekirch a răscolit arhivele și a găsit mult mai multe referiri la acest fenomen misterios al dublului somn, sau „somnul bifazic”, așa cum l-a numit mai târziu.
  • Practica a ajuns chiar și în balade, cum ar fi „Old Robin of Portingale”: „ Și la trezirea din primul tău somn, ți se va face o băutură caldă, și la trezirea din următorul somn, durerile tale vor fi potolite…”.
  • Dar oamenii nu sunt singurii care au descoperit beneficiile împărțirii somnului – acest lucru este larg răspândit în lumea naturală, multe animale odihnindu-se în două sau chiar mai multe reprize.

Somnul bifazic nu era întâlnit doar în Anglia – era practicat pe scară largă în întreaga lume preindustrială. În Franța, somnul inițial era „premier somme”; în Italia, era „primo sonno”. De fapt, istoricul Roger Ekirch a găsit dovezi ale acestui obicei în locuri atât de îndepărtate precum Africa, Asia de Sud și de Sud-Est, Australia, America de Sud și Orientul Mijlociu.

Se întâmpla în jurul orei 23:00, la 13 aprilie 1699, într-un mic sat din nordul Angliei. Jane Rowth, în vârstă de nouă ani, a deschis ochii și a privit în umbrele mohorâte ale serii. Ea și mama ei tocmai se treziseră dintr-un somn scurt.

Doamna Rowth s-a ridicat și s-a dus la șemineul din modesta lor casă, unde a început să fumeze o pipă. În acel moment, doi bărbați au apărut lângă fereastră. Aceștia au strigat-o și au instruit-o să se pregătească să plece cu ei.

După cum a explicat mai târziu Jane într-o sală de judecată, mama ei îi așteptase în mod evident pe vizitatori. Ea a mers cu ei de bună voie – dar mai întâi i-a șoptit fiicei sale să „stea liniștită, că va veni din nou dimineața”. Poate că doamna Rowth avea o sarcină nocturnă de îndeplinit. Sau poate că avea probleme și știa că părăsirea casei reprezenta un risc, relatează bbc.

Oricum ar fi, mama lui Jane nu a apucat să își țină promisiunea – nu s-a mai întors acasă. În acea noapte, doamna Rowth a fost ucisă cu brutalitate, iar cadavrul ei a fost descoperit în zilele următoare. Crima nu a fost niciodată rezolvată.

Aproape 300 de ani mai târziu, la începutul anilor 1990, istoricul Roger Ekirch a intrat în Biroul Public de Înregistrări din Londra – o clădire gotică impunătoare care a găzduit Arhivele Naționale ale Regatului Unit din 1838 până în 2003. Acolo, printre rândurile nesfârșite de hârtii și manuscrise vechi pe velină, a găsit mărturia lui Jane. Și ceva la ea i s-a părut ciudat.

Inițial, Ekirch făcuse cercetări pentru o carte despre istoria nopții, iar la acea vreme se uitase în arhive care cuprindeau perioada Evul Mediu timpuriu – Revoluția Industrială.

Până acum, găsise depozițiile de la tribunal. „Sunt o sursă minunată pentru istoricii sociali”, spune Ekirch, profesor la Virginia Tech, SUA. „Ele comentează o activitate care, de multe ori, nu are legătură cu infracțiunea în sine”.

Dar, în timp ce citea depoziția lui Jane, două cuvinte păreau să poarte un ecou al unui detaliu deosebit de ispititor al vieții în secolul al XVII-lea, pe care nu-l întâlnise niciodată până atunci -„primul somn”.

„Pot să citez documentul original aproape textual”, spune Ekirch, a cărui euforie față de descoperirea sa este palpabilă chiar și după zeci de ani.

În mărturia sa, Jane descrie cum, cu puțin timp înainte ca bărbații să ajungă la casa lor, ea și mama ei se treziseră din primul somn al serii. Nu a existat nicio altă explicație – somnul întrerupt a fost pur și simplu declarat cu subiect și predicat, ca și cum ar fi fost cu totul lipsit de importanță. „S-a referit la asta ca și cum ar fi fost absolut normal”, spune Ekirch.

Un prim somn implică un al doilea somn – o noapte împărțită în două jumătăți. A fost aceasta doar o ciudățenie familială sau ceva mai mult

În lunile următoare, Ekirch a răscolit arhivele și a găsit mult mai multe referiri la acest fenomen misterios al dublului somn, sau „somnul bifazic„, așa cum l-a numit mai târziu. Ekirch a găsit referințe ocazionale la sistemul de dormit de două ori în toate formele imaginabile, cu sute de referințe în scrisori, jurnale, manuale de medicină, scrieri filosofice, articole de ziar și piese de teatru.

Practica a ajuns chiar și în balade, cum ar fi „Old Robin of Portingale”. „Și la trezirea din primul tău somn, ți se va face o băutură caldă, și la trezirea din următorul somn, durerile tale vor fi potolite…”.

Somnul bifazic nu era întâlnit doar în Anglia – era practicat pe scară largă în întreaga lume preindustrială. În Franța, somnul inițial era „premier somme”; în Italia, era „primo sonno”. De fapt, Eckirch a găsit dovezi ale acestui obicei în locuri atât de îndepărtate precum Africa, Asia de Sud și de Sud-Est, Australia, America de Sud și Orientul Mijlociu.

O relatare colonială din Rio de Janeiro, Brazilia, din 1555, descria modul în care locuitorii din Tupinambá luau cina după primul somn, în timp ce o alta – din Muscat, Oman, din secolul al XIX-lea – explica faptul că localnicii se retrăgeau pentru primul somn înainte de ora 22:00.

Și, departe de a fi o particularitate a Evului Mediu, Ekirch a început să bănuiască faptul că această metodă a fost modul dominant de a dormi timp de milenii – un obicei străvechi. Prima mențiune găsită de Ekirch datează din secolul al VIII-lea î.Hr., din epopeea grecească „Odiseea” , în timp ce ultimele indicii ale existenței sale datează de la începutul secolului al XX-lea, înainte de a fi dat uitării.

Cum a funcționat? De ce au făcut-o oamenii? Și cum s-a putut ca ceva care a fost odată atât de normal, să fie uitat?

Cum decurgea o noapte de somn în secolul al XVII-lea

De la ora 21:00 până la 23:00, cei suficient de norocoși pentru a-și permite începeau să se trântească pe saltelele umplute cu paie sau cârpe – alternativ ar fi putut conține pene, dacă erau bogați – gata să doarmă pentru câteva ore. (În partea de jos a scării sociale, oamenii trebuiau să se mulțumească să se cuibărească pe o grămadă de urzici sau, mai rău, pe o podea de pământ gol – eventual chiar fără pătură).

Pentru a reduce la minimum orice stânjeneală, somnul presupunea o serie de convenții sociale stricte, cum ar fi evitarea contactului fizic. De exemplu, copiii de sex feminin se așezau de obicei pe o parte a patului, cel mai în vârstă fiind cel mai apropiat de perete, urmat de mamă și tată, apoi de copiii de sex masculin – din nou aranjați în funcție de vârstă – și apoi de membrii din afara familiei.

Câteva ore mai târziu, oamenii începeau să se trezească din acest somn inițial. Trezirea nocturnă dura, de obicei, până în jurul orei 01:00 și, în general, nu era cauzată de zgomote sau de alte perturbări din timpul nopții – și nici nu era inițiată de vreun fel de alarmă (acestea au fost inventate abia în 1787). În schimb, trezirea era produsă în mod complet natural, la fel ca dimineața.

Perioada de veghe care a urmat a fost cunoscută sub numele de „ceas” – și a fost o fereastră surprinzător de utilă în care se puteau face lucruri. Sub strălucirea slabă a Lunii, a stelelor și a lămpilor cu ulei -oamenii se ocupau de sarcinile obișnuite, cum ar fi adăugarea de lemne la foc, luarea de remedii sau mersul la toaletă.

Pentru țărani, trezirea însemna să se apuce din nou de treburi mai serioase – fie că era vorba de verificarea animalelor de la fermă, de treburi casnice, cum ar fi cârpitul pânzei, pieptănatul lânii.

Dar ceasul era, de asemenea, un moment pentru religie

Pentru creștini, existau rugăciuni elaborate care trebuiau îndeplinite, cu unele specifice prescrise pentru această parcelă de timp exactă. Un părinte a numit-o ora cea mai „profitabilă”, când – după ce ai digerat cina și ai renunțat la muncile lumii „nimeni nu te va căuta, cu excepția lui Dumnezeu”.

Dar, mai presus de toate, ceasul era util pentru socializare – și pentru viața sexuală. Pentru soții și soțiile primul somn le mai lua din oboseală, iar perioada de după era considerată a fi un moment excelent pentru a concepe un număr copios de copii.

Dar oamenii nu sunt singurii care au descoperit beneficiile împărțirii somnului – acest lucru este larg răspândit în lumea naturală, multe animale odihnindu-se în două sau chiar mai multe reprize. Acest lucru le ajută să rămână active în momentele cele mai benefice ale zilei, cum ar fi atunci când au cele mai mari șanse de a vâna prada, evitând în același timp să sfârșească ele însele ca o gustare.

În 2015, David Samson, director al laboratorului de somn și evoluție umană de la Universitatea din Toronto Mississauga, Canada a recrutat voluntari locali din comunitatea izolată Manadena din nord-estul Madagascarului pentru un studiu. Locația este un sat mare care se învecinează cu un parc național – și nu există nicio infrastructură pentru electricitate, astfel încât nopțile sunt aproape la fel de întunecate ca și cum ar fi fost de milenii.

Participanților, care erau în majoritate fermieri, li s-a cerut să poarte un „actimetru” – un dispozitiv sofisticat de detectare a activității care poate fi folosit pentru a urmări ciclurile de somn – timp de 10 zile, pentru a le urmări tiparele de somn.

„Ceea ce am descoperit a fost că [la cei fără lumină artificială], a existat o perioadă de activitate imediat după miezul nopții până în jurul orei 01:00-01:30 dimineața” spune Samson, „apoi se revenea la somn și la inactivitate până când se trezeau la ora 06:00, de obicei, coincizând cu răsăritul Soarelui”.

După cum se pare, somnul bifazic nu a dispărut niciodată în totalitate.