VIDEO. Un documentar îți prezintă povestea din spatele colecției de toamnă Dior 2023

După spectacolul plin de culori prezentat de Dior la „Gateway of India” din Mumbai, în martie anul trecut, un documentar care spune povestea din spatele colecției Dior Fall 2023, urmează să fie lansat astăzi, scrie Women Wear Daily.

Regizoarea franceză Mélinda Triana, care colaborează des cu casa Dior, a surprins în ultimii ani reportaje în jurul unor modele emblematice ale casei. Într-un documentar de 32 de minute, aceasta a reușit să relateze cum a fost realizată colecția pre-toamnă 2023, a Mariei Grazia Chiuri.

Documentarul se centrează pe colaborarea și prietenia pe care Chiuri o are de trei decenii cu Karishma Swali, care conduce Chanakya Ateliers și Chanakya School of Craft. Lucrările sale apar în colecții, dar și în tapiserii de artă monumentală care au împodobit podiumurile Dior în ultimii ani. Filmul te poartă prin peisajele Indiei, dar și în căutarea tradițiilor textile ale țesătorilor, tipografilor și artizanilor care stau la baza colecției.

Vei vedea și cum au decurs pregătirile pentru spectacol, inclusiv crearea și instalarea lucrării de artă „Toran” de 14 metri, expusă sub Poartă, făcându-se legătură la modul în care femeile din India folosesc broderia și patchwork-ul pentru a decora țesăturile locale, ca o modalitate de a primi oaspeții în casele lor.

Documentarul va debuta luni, la ora 17:00, pe YouTube Premiere, cu o opțiune de chat live. Ulterior, va fi disponibil prin intermediul contului Dior de pe platforma video.

Citește și

Exit mobile version