• Noile măsuri așteptate din partea autorităților italiene nu îi vor împiedica pe italienii care intenționează să plece până pe 20 decembrie.
  • După această dată, circulația între regiuni sunt blocate. Calendarul restricțiilor.

19 -20 decembrie – Ultimul weekend liber

Cei care intenționează să plece nu ar trebui să aibă surprize urâte. Nu este prevăzută intrarea vreunei zone în cea „roșie”, așa cum au estimat autoritățile îngrijorate că în weekend trenurile vor fi arhipline dinspre Torino, Milano și Roma către sud. Deplasarea este liberă cu excepția regiunii Abruzzo, care ar trebui să rămână „portocalie”, scrie cotidianul Repubblica. Este, de asemenea, ultimul weekend în care italienii care au o a doua casă pot merge acolo.

Magazinele sunt deschise peste tot până la ora 21:00 cu măsuri de distanțare, barurile și restaurantele sunt deschise până la ora 18. În Abruzzo, dacă va rămâne „zonă portocalie”, este permisă activitatea de take-away până la ora 22.00, respectiv de livrare la domiciliu.

21 – 23 decembrie – Circulație interzisă între regiuni, dar magazine deschise

De luni, circulația între regiuni se interzice în toată Italia. Italienii se vor putea deplasa între regiuni doar pentru muncă, necesitate sau urgență și trebuie să revină apoi acasă.

Recomandări

IOHANNIS: RO E ÎNTR-O SITUAȚIE COMPLICATĂ
CARE E SOARTA TIKTOK
PSD SE RETRAGE DIN COALIȚIE
NETANYAHU DISCUTĂ PACEA
BOOTS ON THE GROUND
JURNALISM (IN)DEPENDENT

Vor fi ultimele trei zile pentru cumpărături de Crăciun, magazinele fiind deschise până la ora 21.00. Vor fi, de asemenea, singurele zile ale săptămânii în care italienii vor putea servi masa de prânz la restaurant, în grupuri de maxim patru persoane. Barurile vor fi deschise până la ora 18. La ora 22.00 intră în vigoarea intecdicția ieșirii din case.

24-27 decembrie – Italia în zona roșie

În toate regiunile se închid magazinele, barurile și restaurantele. Rămân deschise doar magazinele alimentare, farmaciile, tutungeriile și librăriile. Este interzisă orice deplasare, chiar și în interiorul municipalității, cu excepția necesităților, a muncii sau a urgențelor. Italienii pot, de asemenea, merge la slujbele de la biserică, dar nu și acasă la rude. Fără prânzuri și mese de Crăciun, cel mult cu două rude apropiate. Activitate fizică în aer liber este permisă.

28-30 decembrie – Italia se redeschide parțial

Restricțiile se relaxează, se redeschid magazinele până la ora 21:00, barurile și restaurantele până la ora 18:00, iar de la ora 22.00 nu se mai iese din case. Nu se poate circula între regiuni. Numai în Abruzzo, dacă va rămâne „portocalie”, barurile și restaurantele vor rămâne închise și oamenii nu pot ieși în oraș decât din motive de muncă, sănătate și necesitate.

31-3 ianuarie – revine zona roșie

Revin interdicțiile severe, pentru a bloca petrecerile de la sfârșit de an și prânzurile în familie. Italienii nu vor putea ieși din orașele în care locuiesc, iar din casă o pot face numai pentru motive solide. Cele patru zile ar trebui să îi oprească pe cei care au plănuit petrecerea Revelionului cu prietenii și rudele. Oricine va fi găsit pe stradă fără motiv în aceste patru zile va fi sancționat cu o amendă cuprinsă între 400 și 1000 de euro. Evident, magazinele, barurile și restaurantele vor fi închise.

4-6 ianuarie

Activitățile se redeschid, rămân în vigoare interdicțiile după ora 22:00, precum și circulația între regiuni.