• Se irigă cu pompe vechi din 1985
  • 65% din terenul agricol a fost afectat de secetă
  • România își poate lua adio de la primele locuri la producția de cereale anul acesta

România e grânarul Europei – numai atunci când plouă. Fermierii ar putea să scape de mila ploii în 6 ani.

În vreme ce unii cultivă legume și-n deșert, România raportează pierderi și la câmpie – o recunoaște și șeful Agriculturii.

Adrian Oros, ministrul Agriculturii: „Anul acesta am reușit să irigăm 500.000 de hectare, total insufficient. Am alocat în acest program național pentru creșterea rezilienței, 6,5 miliarde de euro. Ultimele tehnologii sunt din 1990. Sunt pompe care funcționează din 1985”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Abia peste 6 ani, sistemul de irigații va fi tehnologizat la nivelul anului 2020. Deocamdată, seceta face ravagii, iar românii mănâncă mai scump decât ar trebui.

Suma plătită fermierilor ca despăgubiri de secetă a fost de 5 ori mai mare față de banii investiți în sistemul de irigații. România investește în irigații 232 milioane lei.

Dacă până acum, România a fost pe primele locuri la producțiile de grâu, porumb și floarea-soarelui în UE, anul acesta nu va mai fi la fel. Producția a scăzut cu 40% față de anul trecut din cauza secetei.

Adrian Oros: Fiind o secetă puternică și extremă, fiind afectate 1,2 milioane de hectare din cele 2,9 milioane de hectare însămânțate în toamna anului trecut nu puteam să fim pe primele locuri, pentru că producția a scăzut simțitor. Nu avem cum să ne situăm pe primele locuri. Trebuie să schimbăm această paradigmă în care funcționăm ca o agricultură meteo dependentă. Dacă plouă avem producții, dacă nu plouă n-avem producții”.