A fost stabilit un calendar al procesului dintre Pfizer şi România. Compania cere plata pentru 29 de milioane de doze de vaccin

An illustration picture shows vials with Covid-19 Vaccine stickers attached and syringes with the logo of US pharmaceutical company Pfizer, on November 17, 2020. (Photo by JUSTIN TALLIS / AFP) (Photo by JUSTIN TALLIS/AFP via Getty Images)

Ministerul Finanţelor anunţă că a fost stabilit un calendar al procesului dintre Pfizer şi România, iniţiat pe tema vaccinurilor anti-COVID, iar în următoarele patru luni se vor putea depune documente.

„În contextul în care România a fost notificată să se prezinte în data de 20.02.2024, la ora 09:00, în faţa primei camere a Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles, în cauza înregistrată cu nr.F5331-23, promovată de către reclamanţii PFIZER, BIONTECH Manufacturing GmbH, Pfizer România SRL, împotriva României, având ca obiect Contractul de achiziţie vaccinuri COVID-19, încheiat între contractant şi Comisia Europeană, precizăm că în cursul acestei zile a fost stabilit un calendar procedural, care va cuprinde mai multe etape pentru depunerea de documente, fiind urmate ulterior de etapa audierilor”, a transmis marţi seară Ministerul Finanţelor.

Potrivit Ministerului Finanţelor, calendarul procedural agreat este următorul:

„De asemenea, România a informat instanţa că au fost reglate chestiunile vizând reprezentarea în litigiu, indicându-se preluarea cazului de către Ministerul Finanţelor. Reamintim că reprezentarea juridică în faţa Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles poate fi asigurată doar de către un cabinet/societate de avocatură, pe această speţă câştigătoarea pentru reprezentare fiind asocierea SCA Stănescu Vasile şi Asociaţii, Strelia CVBA”, a mai precizat Ministerul Finanţelor.

Citește și

Exit mobile version