- Angajații STB care nu vor ieși pe traseu li se poate desface contractul de muncă, a anunțat sâmbătă directorul STB Adrian Criț.
- Cei care au încercat să iasă pe traseu au fost agresați, a anunțat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.
- Angajații STB sunt de trei zile în grevă, solicitând demisia directorului general al societății.
- Greva a fost declarată ilegală în instanță.
Angajații în grevă de la STB care nu vor ieși pe traseu li se poate desface contractul de muncă, a anunțat sâmbătă directorul STB Adrian Criț. El a estimat pierderile societății din cele trei zile de grevă la 20 de milioane de lei.
Adrian Criț spune că pagubele vor fi recuperate în instanță de la cei ce au provocat greva și că va fi efectuat și un audit extern, apreciind că protestul poate genera probleme financiare majore pentru companie,
Consiliul de Administrație al societății a luat sâmbătă decizia ca angajații ce intră imediat pe traseu să nu fie cercetați penal. În schimb cei ce nu își lasă colegii să iasă pe traseu sau cei care distrug mijloace de transport vor avea de suferit, a spus directorul.
„Daca greva va continua, angajații nu vor mai beneficia de siguranța locului de muncă”, a spus Criț. Conform contractului colectiv de muncă, angajatul care timp de trei zile nu își îndeplinește sarcinile de serviciu poate fi sancționat, inclusiv cu desfacerea contractului de muncă.
Angajații care au încercat să iasă pe traseu au fost agresați
Angajații care au încercat să iasă pe traseu, în cea de-a treia zi de grevă la STB, declarată ilegală de instanță, au fost agresați, a anunțat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.
Primarul a spus că pentru șoferii și vatmanii care vor să iasă la muncă și sunt împiedicați de colegii lor a fost înființat un număr de telefon special, care păstrează confidențialitatea, și care permite interveția imediată a poliției – 0800800868. El a maai promis ajutor juridic pentru orice personă care se teme de acțiuni viitoare ale sindicatului, despre care a adăugat că este convins „că își trăiește ultimele zile”.
Nicușor Dan spune că a avut loc o întâlnire a membrilor Adunării Generale a Acționarilor STB și a Consiliului de Administrație al societății care au decis măsuri ferme în situația de criză din prezent.
Angajații care nu respectă hotărârea judecătorească pot face obiectul unui dosar penal, dar și sancțiuni prevăzute în contractul colectiv de muncă, care merg până la desfacerea contractului de muncă, a mai spus primarul.
Primarul a spus că valoarea pierderilor înregistrate de companie va fi comunicat de CA, dar a adăugat că STB încaseză zilnic 4 milioane de lei.
Angajații STB sunt de trei zile în grevă, solicitând demisia directorului general al societății, conform Mediafax. Greva a fost declarată ilegală în instanță.