• Aleksei Navalnîi a decis să înceteze greva foamei.
  • Opozantul rus a făcut anunțul prin intermediul unui mesaj postat pe Instagram.
  • Criticul lui Putin le-a mulțumit oamenilor pentru susținere.

Disidentul rus Aleksei Navalnîi, aflat în detenţie, a anunţat, vineri, că a decis să înceteze greva foamei, după 24 de zile, în contextul deteriorării stării de sănătate, informează agenţia Associated Press.

Conform unui mesaj postat pe contul de Instagram, Aleksei Navalnîi a iniţiat procesul „ieşirii din greva foamei“, în contextul în care autorităţile ruse au permis consultarea sa de către medici din afara închisorii, ceea ce reprezintă un „progres major“.

Datorită susţinerii uriaşe a oamenilor din ţară şi din întreaga lume, am obţinut un progres major. În urmă cu două luni, solicitările mele privind asistenţă medicală erau ignorate. Nu am primit medicamente. Datorită dumneavoastră, acum am fost examinat de două ori de o comisie de medici civili, a declarat Aleksei Navalnîi.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

Aleksei Navalnîi a intrat în greva foamei pe 31 martie

Aleksei Navalnîi intrase în greva foamei pe 31 martie, iar avocaţii săi au avertizat că risca să ajungă la grave probleme cardiace şi renale, care ar fi putut provoca decesul.

Administraţia Joseph Biden a avertizat Rusia că vor exista „consecinţe“ dacă Aleksei Navalnîi va muri în închisoare.

Aleksei Navalnîi a decis intrarea în greva foamei în semn de protest faţă de lipsa de acces la servicii medicale şi supunerea la „acte de tortură“ prin privarea de somn.

Aleksei Navalnîi se află în Penitenciarul Pokrov, situat în regiunea Vladimir, la circa 100 de kilometri de Moscova. O instanţă judiciară din Moscova a decis, la începutul lunii februarie, condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare a lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare. Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor petrecute de Aleksei Navalnîi în arest la domiciliu. Aleksei Navalnîi a fost arestat preventiv pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020.

Aproximativ 1.000 de persoane au fost reţinute, miercuri, în mai multe oraşe din Rusia, în cursul protestelor faţă de situaţia lui Aleksei Navalnîi, iar experţi desemnaţi de Naţiunile Unite au avertizat că starea disidentului aflat în greva foamei era „gravă” şi au cerut transferul lui în străinătate.