• Președintele Iohannis ar putea fi suspectat că face politică.
  • Prin discursurile sale, Iohannis a trasat direcții politice.
  • Iohannis nu a ratat niciun moment în care să nu-și atace adversarii politici.

Cu siguranță, multă lume este la curent cu declaraţiile preşedintelui, care sunt pline de „aprecieri” la adresa PSD. Susţinătorii social-democraţilor s-ar putea simţi insultaţi. Și, totuși, care este limita politică până la care se poate duce un președinte.

„Cu regret trebuie să vă spun că îşi permite până unde şi-au permis şi preşedinţii anteriori. Deci, gestul domnului Iohannis nu este nou în spaţiul politic românesc. Singurul preşedinte care nu a făcut astfel de excese se numeşte Emil Constantinescu”, a spus analistul politic Bogdan Teodorescu.

Bogdan Teodorescu mai spune că și în trecut, preşedinţii s-au aliniat în spatele partidului pe care îl reprezentau şi l-au sprijinit ori de câte ori au putut: „În momentul în care exista o cumpănă din perspectiva politică a partidului respectiv, fie guvernamentală, fie electorală, preşedintele respectiv a intrat în rolul de reprezentant, de vector de imagine al partidului de unde a provenit”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Va fi Iohannis suspendat?

S-a aruncat pe piaţă ideea suspendării preşedintelui, ca metodă de stăpânire a limbajului anti-PSD. Dar, în România, lucrul acesta e foarte greu de pus în practică. Ne aducem aminte de suspendările lui Traian Băsescu din 2007 şi 2012. După fiecare suspendare, preşedintele a devenit şi mai puternic.

„Personal, nu cred că această suspendare ar trece, nici acum, nici mai târziu. PSD-ul nu este, în momentul de faţă, în situaţia de a propune sau de a susţine o asemenea iniţiativă. Şi acum, dacă îmi daţi voie şi o parere mai personală, nici nu cred că vrea foarte tare acest lucru. O să dau un citat care nu va fi favoritul multora, dar fiecare ţară are preşedinţii pe care îi merită. Noi asta vrem”, a conchis Bogdan Teodorescu.