O asociație din Cluj curăță mizeria de pe Someș și-i implică și pe localnici
- După ce ungurii ne-au atras atenţia că râul Someş le aduce în ţară munţi de gunoie, Asociația SOS din Cluj se implică şi vine cu soluţii.
- Clujenii au fost invitaţi să vâslească pe ape şi să strângă mizeria, apoi să sesizeze autorităţile.
- Activiştii propun ca de-a lungul râurilor să se construiască piste de biciclete, ca să nu se mai arunce gunoaie.
Îţi imaginezi cum ar fi să te poţi plimba pe marginea râurilor din ţară şi să te bucuri de frumuseţea naturii fără să vezi gunoaie aruncate? Grupul Societate Organizată Sustenabil din Cluj îşi doreşte acest lucru, aşa că a strâns mai mulţi voluntari şi au trecut împreună la fapte.
După ce au umflat bărcile au plecat pe râul Someş, să identifice locurile unde se aruncă gunoaie, să strângă o parte din ele şi apoi să sesizeze autorităţile.
Deranjaţi de faptul că problema apelor murdare nu se rezolvă, activiştii vin şi cu soluţii.
Aceştia cer autorităţilor să facă piste de biciclete pe malurile râurilor, după modelul occidental. Astfel, zonele vor fi populate, iar oamenii nu vor mai avea curajul să arunce gunoiul în apă.
„Plasticul acesta ne omoară şi trebuie să înţelegem că este foarte toxic când se degradează”, explică Radu Mititean, voluntar.
„Pentru că majoritatea oamenilor nu văd Someşul, este perceput ca un fel de groapă de gunoi. Dacă de-a lungul Someşului ar fi alei, promenade, piste de biciclete, lumea de abia ar aştepta să se plimbe şi atunci nu am mai avea atâtea gunoaie.
Aşa şi-au protejat apele şi alte ţări după ce au constatat că doar punând table cu Aruncatul gunoiului interzis, nu vor rezolva problema”, a adăugat activistul.
„De aceea am şi cartat această zonă cu canoe şi caiace, dar şi strângem o mică parte din deşeuri, apoi arătăm autorităţilor prin sesizari că trebuie să fie o organizare masivă, atât pentru curăţarea râului cât şi pentru realizarea aceator piste de biciclete”, spune Adrian Dohotaru, activist şi director executiv Asociaţia S.O.S Cluj.
- BREAKING. Partidul Likud al lui Netanyahu a câștigat alegerile parlamentare din Israel, însă nu are majoritate pentru a guverna, potrivit EXIT POLL-urilor. Prezență record la vot
- „Maxxing” a fost ales cuvântul anului 2026
- „Singularitatea A.I. a început”, avertizează Jack Clark, cofondatorul Anthropic. Ce înseamnă asta pentru omenire
- Ambasada Rusiei în România respinge acuzațiile MAE privind implicarea Rusiei în sabotajul de la Carfil Brașov: „Fără temei. Cinism politic şi ipocrizie”
- Flávio Bolsonaro a fugit din Brazilia în Statele Unite, după ce a pierdut alegerile prezidențiale. Candidatul susținut de Trump e anchetat pentru spălare de bani