• Azi se deschid la Paris negocierile privind poluarea cu plastic. 176 de state sunt așteptate să participe.
  • „Dacă nu facem nimic, până în 2060 va exista mai mult plastic decât pește în oceane”, spune Ministru Tranziției Ecologice din Franța.
  • Până în prezent, discuțiile au fost dominate de aspectele legate de guvernanță, dar cele cinci zile de discuții ar trebui să permită începerea trasării unor linii directoare generale.

Negociatori din 175 de țări se întâlnesc pentru a doua din cele cinci sesiuni de discuții în vederea elaborării unui tratat obligatoriu din punct de vedere juridic pentru a pune capăt producției de plastic.

Mizele implicate în aceste negocieri sunt mari. Plasticul, derivat din petrol, este prezent peste tot: ambalaje, fibre de îmbrăcăminte, materiale de construcție, instrumente medicale etc. Producția sa anuală, care a crescut de peste două ori în 20 de ani, ajungând la 460 de milioane de tone (Mt), s-ar putea tripla din nou până în 2060 dacă nu se iau măsuri, scrie franceinfo.

Până în prezent, discuțiile au fost dominate de aspectele legate de guvernanță, dar cele cinci zile de discuții ar trebui să permită începerea trasării unor linii directoare generale.

Recomandări

SEE YOU, JOE!
QATAR SE RETRAGE
PRIMELE RACHETE UCRAINENE
FUGA DE SUA LUI TRUMP
IRAN NEAGĂ COMPLOTUL
KATE REVINE

În urmă cu puțin peste un an, la Nairobi (Kenya), s-a ajuns la un acord de principiu pentru a pune capăt poluării cu plastic la nivel mondial, cu scopul de a elabora un tratat cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic sub egida Organizației Națiunilor Unite până la sfârșitul anului 2024.

Christophe Béchu, Ministru Tranziției Ecologice din Franța spune că „Șapte miliarde de tone de plastic au fost eliberate în ultimii 50 de ani, iar 85% din poluarea oceanelor este reprezentată de plastic. Dacă nu facem nimic, până în 2060 va exista mai mult plastic decât pește în oceane. Dacă nu facem nimic, 10% din emisiile noastre de gaze cu efect de seră se vor datora plasticului.”

Una dintre provocări, potrivit ministrului, este de a ne îndrepta spre un „Giec al plasticului”, în condițiile în care luni, la UNESCO, la Paris, se deschide o a doua sesiune de negocieri în vederea adoptării unui tratat internațional împotriva poluării cu plastic.

Citește și