• Gerhard Karner: Sistemul Schengen, ca întreg, nu funcționează, de aceea nu suntem deschiși pentru extinderea acestuia.
  • Austria s-a opus, la Consiliul JAI din decembrie 2022, aderării României la Spațiul Schengen.
  • Cătălin Predoiu: E prima întâlnire, vă asigur că vor mai fi și altele, o muncă pe care o începem și sunt convins că o vom continua până când vom ajunge la un rezultat, într-un termen rezonabil.

„Poziția noastră e că sistemul Schengen, ca întreg, nu funcționează, de aceea nu suntem deschiși pentru extinderea acestuia. Vedem că sunt controale la frontieră între Germania și Austria, între Austria și Ungaria, între Ungaria și Slovenia. În Germania s-a discutat despre controlul la frontiera cu Polonia. E un semn clar că sistemul ca întreg nu funcționează și de aceea nu consider că o extindere e oportună la momentul actual”, declară Gerhard Karner.

„Discuțiile au fost amicale, dar foarte serioase. Obiectivul meu și pe parcurs am văzut că și al dlui ministru Karner a fost să construim azi un început de colaborare, se întoarce pagina în subiectul Schengen. Să construim acea încredere care să ne ducă pe cel mai scurt drum către obiectivele comune. ale Austriei și ale României, inclusiv Schengen”, spune omologul român, Cătălin Predoiu.

Austria s-a opus la aderarea României

Cătălin Predoiu: Nu am venit aici și nu am creat discuții în paradigma ministruluicare vine și cere și nici a altuia, care refuză. Nu asta este gândirea mea și nu ăsta e modul de lucru corect. Dovada e rezultatul din decembrie 2022. Modul de lucru corect, cred eu, este de a identifica problemele fiecărei părți pentru a indentifica soluții. Am vrut să mă asigur dacă există reproșuri sau slăbiciuni în modul în care România protejează frontierele.

Recomandări

A.I. NEWS
ULTIMATUM PENTRU HAMAS
CÂT INVESTESC PARTIDELE ÎN PROPAGANDĂ
UNDE MERGE REGELE CHARLES
MACRON A IEȘIT LA ATAC
FERRARI LANSEAZĂ UN NOU BOLID

Austria s-a opus, la Consiliul JAI din decembrie 2022, aderării României la Spațiul Schengen. Ministrul de Interne a precizat că „a fost foarte fericit să constate că și Austria vede aceste progrese și România, pe toate programele pe care le are, performează”.

„Vom continua să facem temele pe protecția frontierelor și pe cooperarea bilaterală. Am înteles în cadrul întâlnirii și îi mulțumesc domnului ministru pentru franchețea cu care a discutat, Austria nu cu România are o problemă, polițiștii români își fac treaba și la frontieră și în cooperarea polițienească. Suntem gata să continuăm această muncă împreună”, a adăugat Cătălin Predoiu.

Cătălin Predoiu menționează că România va continua să sprijine Austria și țările europene „în reformarea sistemului de migrație și azil european, a cadrului legislativ privind protecția frontierelor”.

„E prima întâlnire, vă asigur că vor mai fi și altele, o muncă pe care o începem și sunt convins că o vom continua până când vom ajunge la un rezultat, într-un termen rezonabil”, încheie Predoiu.

Citește și: