- Alegerile din Taiwan vor avea loc pe 13 ianuarie.
- Partidul Comunist din China revendică Taiwanul drept propriul său teritoriu, în ciuda faptului că nu l-a controlat niciodată.
- Vicepreședintele Lai Ching-te, candidat la președinția Taiwanului, este înaintea altor doi candidați – Hou Yu-ih din partidul Kuomintang și Ko Wen-je din Partidul Popular din Taiwan – care favorizează relații mai strânse cu Beijingul.
Reunificarea Taiwanului cu China este inevitabilă, a spus președintele Xi Jinping într-un discurs, reiterând poziția Beijingului cu privire la democrația insulară autoguvernată, în preajma alegerilor de luna viitoare, scrie CNN.
Advertisment
„Reunificarea completă cu patria mama este cursul inevitabil de dezvoltare, este corectă și este ce își dorește poporul. Patria mamă trebuie să fie și va fi reunificată”, a spus Xi într-un discurs care marca aniversarea de 130 de ani de la nașterea fondatorului Republicii Populare Chineze, Mao Zedong.
Afirmațiile de acum vin în sprijinul altora făcute de Xi – unul dintre cei mai puternici lideri de la Mao Zedong încoace – care a făcut din cucerirea Taiwanului o piatră de temelie pentru obiectivul său de a „revitaliza” China ca putere globală.
Recomandări
Declarațiile lui Xi au o și mai mare importanță acum, cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidențiale din Taiwan. Partidele politice din Taiwan au viziuni diferite în ceea ce privește relațiile cu China, iar acum, alegerile vor testa sentimentul publicului față de Beijing.
Alegerile vin după ani de tensiuni cu Beijingul, care a pus presiune militară, politică și economică asupra insulei conduse de președinta Tsai Ing-Wen, bănuită la scară largă că dezvoltă relații neoficiale cu SUA.
Candidatul succesor al lui Tsai pentru Partidul Democrat Progresist, vicepreședintele Lai Ching-te, este lider în sondaje și este detestat în mod public de oficialii chinezi. Lai Ching-te este înaintea altor doi candidați – Hou Yu-ih din partidul Kuomintang și Ko Wen-je din Partidul Popular din Taiwan – care favorizează relații mai strânse cu Beijingul.
Partidul Comunist din China revendică Taiwanul drept propriul său teritoriu, în ciuda faptului că nu l-a controlat niciodată. Oficialii chinezi spun că vizează „reunificarea” pașnică, dar nu au exclus folosirea forței pentru a prelua controlul insulei.
„Trebuie să promovăm dezvoltarea pașnică a legăturilor și să împiedicăm pe oricine care încearcă să separe Taiwanul de China în vreun fel”, a spus Xi în discursul său, într-un avertisment aparent mascat care-i vizează nu doar pe oficialii din Taipei, ci și de la Washington.
Taiwanul, o mare problemă în relația SUA-China
Taiwan a devenit una dintre cele mai spinoase probleme din relațiile SUA-China. În timpul unui summit de la San Francisco de luna trecută, Xi i-a spus președintelui american Joe Biden că „reunificarea” Chinei cu Taiwan este „de neoprit”, potrivit Ministerului de Externe al Chinei.
SUA mențin o relație neoficială cu Taiwan și susțin politica „O singură China”. Conform acestei politici, SUA recunosc poziția Chinei conform căreia Taiwan face parte din China. Cu toate acestea, Washingtonul nu a recunoscut niciodată oficial revendicarea Beijingului asupra insulei.
În august 2022, când Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților a SUA de atunci, a fost găzduită de Tsai în timpul unei vizite în Taiwan, China a înconjurat insula zile întregi, făcând exerciții militare extinse și a întrerupt comunicarea militară la nivel înalt cu forțele armate americane.
Această comunicare a fost redeschisă abia săptămâna trecută, după mai bine de un an de „diplomație atentă”, la care intră și summitul Xi-Biden.
Relația contestată dintre Taipei și Beijing datează din 1949, când generalul Chiang Kai-shek a fugit cu forțele sale naționaliste în Taiwan, după ce Armata Roșie a lui Mao a câștigat puterea în Războiul Civil Chinez.
În discursul său, Xi i-a îndemnat pe cetățenii chinezi să „nu-l uite niciodată” pe Mao și „aspirația inițială și misiunea fondatoare a Partidului Comunist” și „să rămână încrezători în istoria țării și să urmeze inițiativa istorică, pentru a progresa constant în marea cauză a modernizării chineze”.
Citește și
- Alegeri cruciale în 2024: 1 din 2 oameni va vota
- Administrația Biden își schimbă strategia în Ucraina. Analist: Este un cod pentru „Pregătiți-vă să declarați o victorie parțială”
- Adrian Sârbu: Suntem în al Treilea Război Mondial și ne prefacem că nu știm asta. În cazul nostru, al României și mult mai grav, al conducătorilor, e un act de iresponsabilitate