- Aleksandr Lukaşenko este pregătit să cedeze locul de preşedinte fiului său, Viktor Lukașenko
- Acutualul președinte va modifica o lege pentru a facilita transferul puterii către un organism de stat, atunci când acesta nu şi-ar putea exercita atribuţiile sau ar deceda.
- A. Lukașenko: „Dacă preşedintele va fi împuşcat, a doua zi Consiliul de Securitate va prelua puterea”.
Președintele Belarusului Aleksandr Lukaşenko a declarat într-o conferinţă de presă că va modifica o lege pentru a facilita transferul puterii către un organism de stat, atunci când acesta nu şi-ar putea exercita atribuţiile sau ar deceda.
În conformitate cu actuala lege, pe care preşedintele vrea să o modifice, puterea prezidenţială este transferată automat către prim-ministrul în funcție. „Voi semna un decret cu privire la modul în care va fi instituită puterea în Belarus. Dacă preşedintele va fi împuşcat, a doua zi Consiliul de Securitate va prelua puterea”, a declarat Lukaşenko.
Liderul informal al corpului decizional din Consiliul de Securitate este fiul său cel mare, Viktor (foto). Analiştii speculează că actualul preşedinte face această mişcare pentru a ceda puterea pe cale dinastică, relatează Deutsche Welle.
Preşedintele Lukaşenko conduce destinul Belarusului din 1994 şi a negat în repetate rânduri că ar dori să creeze o dinastie politică.