• Întârzie votul pentru funcția de Avocat al Poporului
  • Votul în plenul reunit al Parlamentului era programat pentru 23 iunie
  • Coaliția a stabilit în ședința de marți să-l susțină pe Fabian Gyula, singurul candidat

Abia săptămâna viitoare se votează numirea Avocatului Poporului. Deși votul era anunțat inițial pentru azi.

Întârzierea are loc din cauza procedurilor, spune șeful Camerei Deputaților, Ludovic Orban.

„Vom convoca Birourile permanente reunite.A fost depusă o singură candidatură și vom demara procedura. Procedura presupune audiere în comisiile juridice reunite, urmate de plen. Cel mai probabil o să avem plenul la care se va face votul și pe avocatul poporului. Îl vom avea luni, cel mai probabil”, a declarat Ludovic Orban.

Recomandări

CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE
AMENINȚĂRI DIN 2013
CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?

Au fost și neînțelegeri. Partenerii de la USR nu au susținut propunerea UDMR. Ar fi condiționat-o de votul pentru desfințarea Secției Speciale. Iar ei ar fi vrut un vot la pachet.

„Am trecut o formă de desfințare a legii SIIJ cu garanțiile privitoare la acordul CSM cu privire la trimiterea în judecată a diferitelor secții, că e vorba secția de judecători sau secția de procurori. Așteptăm punctul de vedere al Comisiei de la Veneția, coaliția se va întruni și va hotărî”, a mai spus Orban.

Dan Barna, vicepremierul USR-PLUS, spune că au discutat în coaliție despre Avocatul Poporului.

UDMR nu înțelege poziția celor de la USR. “Noi le-am zis: vreți voi Avocatul Poporului? Luați-l! N-au vrut”, a dezvăluit Kelemen Hunor, vicepremierul UDMR.