- Nicușor vrea să se împrumute de 150 milioane ca să rezolve lista de cerințe a PNL.
- PSD a depus amendament pentru suplimentarea cu 630 milioane a stimulentelor financiare. PNL vrea majorarea salariilor angajaților din Primărie și instituțiile subordonate
- Edilul propune o sumă consistentă pentru microcipări, sterilizări, adăposturi pentru câini.
Capitala are buget. I-a luat mult, dar a reușit. Primarul general, Nicușor Dan, a încercat să rezolve decalogul cerut de PNL și spune că bugetul este echilibrat și permite atât funcționarea serviciilor, cât și continuarea investițiilor. În 2023, cei mai mulți bani merg pe subvenții: 2.4 miliarde lei. Tot cam aceeași sumă reprezintă cheltuielile cu personalul.
Consilierii care au votat bugetul spun că sume record vor merge către spitalele Capitalei, pentru a sprijini sistemul care altfel, ar intra în colaps. De asemenea, Administrația Străzilor va primi buget pentru reparații pe străzi, dar în principal pentru refacerea marcajelor și semnalizării din zona școlilor.
„Acest buget încearcă cu resurse neîndestulătoare să rezolve problemele Bucureștiului, unele dintre ele acutizate și agravate fie pe fondul nerezolvării de foarte mult timp, fie din cauza perioadei pandemice pe care am trăit-o împreună. Este un buget care nu se îndreaptă către pomeni electorale, ci spre rezolvarea problemelor reale, urgente și actuale ale Bucureștiului. ” , a declarat Răzvan Nicolae Sebe, consilier general PMB (PMP), pentru Aleph News.
Unde se duc banii bucureștenilor
Primarul general Nicușor Dan și-a susținut proiectul de buget în fața consilierilor timp de 30 de minute, apoi a așteptat votul. USR, PNL și PMP au fost de acord și au dat votul de aprobare pentur bugetul Capitalei.
„Bugetul fondurilor externe nerabursabile anexa 1.1.5 la venituri se elimină indicatorul 48.1503 cu suma de 549 mii lei și la cheltuileli la subacapitolul 685050 aliniatul 581502 cu suma de 549 mii lei., Pentru păstrarea echilibrului bugetar se va diminua corespunzător articolul 4003 de la subcapitolul 8403 02. ” , a precizat primarul general al municipiului București, Nicușor Dan.
PSD nu a fost de acord cu bugetul propus de Nicușor Dan. Social-democrații spun că este un buget destinat cumpărăturilor de partid ale PNL, USR și PMP.
„Un buget fantasmagoric în valoare de 11 miliarde de euro. Nu știm de unde vor veni acei bani. Un buget care nu regăsim sume dedicate investițiilor și nu uităm de străpungerea uverturii, de fapt finallizarea investitției ce reprezintă pasajul uverturii, nu vedem o predictibilitate în ceea ce privește investiția pasajului Doamna Ghica, prelungirea Bulevardului Ghencea pare că nu va fi terminată nici măcar anula acesta.” , a afirmat Marius Pavel, consilier general PMB (PSD), la Aleph News.