Ce presupune realegerea lui Putin? Cel de-al cincilea mandat va fi dominat de războiul din Ucraina

Cu victoria programată din această duminică și după 24 de ani la Kremlin, Vladimir Putin va deveni cel mai longeviv lider de la Moscova, depășindu-l curând pe Stalin. Acest mandat de 6 ani care poate fi reînnoit până în 2036 este deja marcat de războiul din Ucraina și anunță multiplicarea represaliilor pentru populație care a pierdut, deja, toate drepturile democratice.

La ce ne așteptăm după această reconfirmare a lui Putin la Kremlin

Votul în sine este a fost o formalitate. Guvernul său a luat toate măsurile pentru a-i asigura victoria arestând sau ucignad opozanții, ferecând presa și interzicând prin lege orice critică la adresa politicii sale.

Scorul stratosferic pe care și l-a fabricat îi este necesar pentru a pretexta o susținere pentru războiul sau din Ucraina și confruntarea cu Occidentul. Este extrem de elocventă lista celor care l-au felicitat pentru așa zisa lui victorie.

Putin își oferă, astfel, o „carte albă post-electorală”. Angela Stent, consilier principal la Institutul de pace al Statelor Unite spune că „Tot ceea ce a semnalat este că vă continua războiul”. Nimic altceva în proiectul lui electoral.

Observatorii prevăd că liderul rus ar putea lansa în curând un alt val de arestări, noi legi pentru a înăbuși disidența și taxe majorate pentru cei bogați. Ar putea exista şi un nou val de mobilizări.


„Ceea ce am văzut recent este o creștere a activității serviciilor ruse de informațîi și securitate, care sunt extrem de agresive”, o reflectare a paranoiei pre-electorale a regimului, spune Andrei Soldatov, membru senior la Centrul pentru Europa din Washington.


Soldatov a prezis că reprimarea criticilor vă continua, urmând un model familiar în Rusia.

Va reuși să susțină economia rusă în continuare acest război?

Putin s-ar putea confrunta cu un echilibru mai delicat pentru a menține economia Rusiei după ce s-a descurcat relativ bine în ciuda sancțiunilor occidentale, datorită comerțul cu China și prețurilor înfloritoare ale petrolului.


Dar Rusia este o țară fară infrastructură reală sau cu una îmbătrânită și promisiunile privind investițiile risca să fie greu de ținut în coonditiile creșterii cheltuielilor de război într-o economie cu un PIB mai mic decât al Spaniei. Foarte probabil că Putin își vă spolia oligarhii și proiectează o societate de tip comunist.
El a vorbit deja despre creșterea sarcinii fiscale asupra celor mai avuți.

Stent, spune că Putin așteaptă probabil rezultatul alegerilor americane împreună cu alte alegeri din Europa, unde sprijinul pentru Ucraina arată, de asemenea, fisuri pentru, o a doua mobilizare, chiar dacă prima a condus sute de mii de tineri să părăsească țara.


„El va continua războiul atâta timp cât va avea nevoie. În acest moment, el simte că timpul este de partea lui”.

Citește și

Exit mobile version