• Potrivit prognozei pentru duminică, riscul apariţiei incendiilor de pădure în Rodos este foarte mare – de nivel 5.
  • Mii de localnici şi turişti au fost deja evacuaţi de pe insulă.
  • Cei 52 de militari au început îmbarcarea tehnicii de intervenţie, deplasarea realizându-se pe cale maritimă.

Pompierii români care au fost dislocaţi în Grecia merg spre insula Rodos, care este grav afectată de incendii. Mii de localnici şi turişti au fost deja evacuaţi de pe insulă. Cei 52 de militari au început îmbarcarea tehnicii de intervenţie, deplasarea realizându-se pe cale maritimă.

„În cursul acestei dimineţi, pompierii români, componenţi ai modulului naţional de stingere dislocat în Grecia, vineri, 21 iulie, au fost informaţi de către ofiţerul de legătură elen despre faptul că este necesară deplasarea către insula Rodos, zonă puternic afectată de incendii”, a transmis duminică IGSU.

Potrivit prognozei pentru duminică, riscul apariţiei incendiilor de pădure în Rodos este foarte mare – de nivel 5, risc extrem. Se estimează că peste 3.500 de persoane au fost evacuate din casele şi hotelurile din Rodos, după ce incendii de vegetaţie au cuprins mari părţi ale insulei, a anunţat BBC.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
TAYLOR ȘI TRAVIS, SURPRINȘI ÎN LAS VEGAS STRIP
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
RAY CHAN A MURIT LA 56 DE ANI

Serviciul de pompieri din Grecia a descris incendiile ca fiind cele mai dificile cu care se confruntă în prezent. Insula se luptă de marţi cu incendii de vegetaţie alimentate de vânturi puternice, pe fondul unui val de căldură în Europa. Nu au fost anunţate persoane rănite, potrivit Ministerului pentru Crize Climatice şi Protecţie Civilă din Grecia.

Sâmbătă, șase persoane cu unele probleme respiratorii au fost transferate de sistemul de ambulanță de urgență (EKAV) la spitale, care le-au externat imediat. Spații sigure pentru găzduirea temporară a persoanelor evacuate au fost amenajate în hoteluri, centre de conferințe, baze sportive, școli și spații publice.

În același timp, o colaborare cu Ministerul grec de Externe și cu ambasadele din Grecia va pune la dispoziție un hotspot la Aeroportul Internațional din Rodos, astfel încât turiștii care și-au pierdut sau nu și-au luat documentele de călătorie înainte de evacuare să se poată întoarce fără probleme în țările lor respective.

Citește și: