China reface Drumul Mătăsii. 90 de ţări au confirmat participarea la Iniţiativa Belt and Road

China a reușit să atragă cel puțin 90 de state în programul său de cooperare internațională, după cum susține guvernul de la Beijing. Noul Drum al Mătăsii va fi discutat din nou de autoritățile chineze care așteaptă în octombrie noi țări interesate de investiții.

China anunţă că 90 de ţări au confirmat participarea la Iniţiativa Belt and Road. Proiectul vrea recrearea vechiului Drum al Mătăsii. Cea de-a treia ediţie a Forumului pentru cooperare internaţională Belt and Road Forum for International Cooperation va avea loc la Beijing în octombrie. Mai mulţi lideri străini sunt aşteptaţi să participe, inclusiv preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi preşedintele argentinian Alberto Fernandez, a relatat presa de stat din China. Preşedintele rus Vladimir Putin are, de asemenea, o vizită programată în China în octombrie, când ţara va găzdui forumul „One Belt One Road”, a declarat recent Iuri Uşakov, consilierul lui Putin, potrivit agenţiei ruse de ştiri de stat TASS.

Ce înseamnă acest Drum al Mătăsii pentru Occident?

Vechiul Drum al Mătăsii este „pavat” cu sume uriașe de guvernul chinez, care anunță o nouă ediție a forumului Belt and Road. În ultimul deceniu, cooperarea Belt and Road a obţinut rezultate fructuoase”, a declarat recent purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, în cadrul unei conferinţe de presă, adăugând că a stabilit peste 3.000 de proiecte de cooperare şi a galvanizat investiţii de aproape 1.000 de miliarde de dolari, a relatat presa de stat.

Criticii consideră că ambiţioasa iniţiativă Belt and Road”, care are ca scop recrearea vechiului Drum al Mătăsii pentru a stimula infrastructura comercială globală, este un instrument prin care China preşedintelui Xi Jinping îşi extinde influenţa geopolitică şi economică.

Citește și:

Exit mobile version