- Zeci de avioane militare chineze au pătruns în spaţiul aerian taiwanez.
- Administraţia separatistă din Taiwan critică vehement „agresiunile militare” ale Beijingului.
- Taiwanul şi China continentală sunt guvernate separat de la sfârșitul unui război civil.
Taiwanul a raportat un număr record de incursiuni ale avioanelor de război chineze în zona sa de identificare a apărării aeriene (ADIZ) pentru a doua zi consecutiv, a anunţat sâmbătă seara Ministerul Apărării Naţionale din Taiwan, citat de CNN.
Insula autonomă a informat că un total de 39 de avioane militare chineze au intrat sâmbătă în ADIZ, cu unul mai mult față de cele 38 de avioane pe care le-a reperat vineri.
Cele 38, respectiv 39 de avioane reprezintă cel mai mare număr de incursiuni pe care Taiwanul le-a raportat într-o zi de când a început să raporteze public astfel de activităţi anul trecut.
Incursiunile de sâmbătă au avut loc în două etape – 20 de avioane în timpul zilei şi 19 avioane pe timp de noapte, a precizat ministerul în două declaraţii. Acestea au fost efectuate de 26 de avioane de luptă J-16, 10 avioane de luptă Su-30, două avioane de avertizare antisubmarin Y-8 şi un avion de avertizare timpurie şi control aerian KJ-500, a precizat Ministerul Apărării.
Ca răspuns la aceste incursiuni, forţele aeriene taiwaneze au mobilizat avioane, au emis avertismente radio şi au desfăşurat sisteme de rachete de apărare aeriană, a adăugat ministerul.
Momente de tensiune în Taiwan
Incursiunile nu au încălcat spaţiul aerian al Taiwanului, care se întinde la 12 mile marine de coasta sa. Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA defineşte o ADIZ ca fiind „o zonă desemnată a spaţiului aerian deasupra uscatului sau a apei, în interiorul căreia o ţară solicită identificarea imediată şi pozitivă, localizarea şi controlul traficului aerian al aeronavelor în interesul securităţii naţionale a ţării”.
Înainte de ultimele două zile, precedentul record de zboruri ale Armatei Populare de Eliberare (APL) într-o singură zi în ADIZ a Taiwanului a fost înregistrat în iunie, când au intrat 28 de avioane militare chineze.
Incursiunile de vineri au avut loc în contextul în care Beijingul a sărbătorit 72 de ani de la fondarea Republicii Populare Chineze în 1949.
Taiwanul şi China continentală sunt guvernate separat de la sfârşitul unui război civil care a avut loc în urmă cu mai bine de şapte decenii, în care naţionaliştii învinşi au fugit la Taipei.
Beijingul consideră Taiwanul ca fiind o parte inseparabilă a teritoriului său – chiar dacă Partidul Comunist Chinez nu a guvernat niciodată insula cu aproximativ 24 de milioane de locuitori.