Liderul PSD, Marcel Ciolacu, spune, după protestul de duminică noaptea, că românii s-au săturat de bâlbele guvernanților și de faptul că nu sunt coerenți și credibili, iar dreptul la protest a fost câștigat în anul 1989, la Revoluție.

„S-a săturat lumea de bâlbele lor (ale guvernanților – n.r.) și de faptul că nu sunt coerenți și credibili. Nu poți ține oamenii în casă o lună iar companiile tale, ale clientelei tale politice să fure. Se revoltă oamenii. Ne-am câștigat acest drept în anul 1989, la Revoluție”, spune Marcel Ciolacu.

Președintele PSD afirmă că guvernanții ar trebui să se întrebe de ce au ieșit oamenii în stradă.

Recomandări

ELICOPTERUL LUI RAISI S-A PRĂBUȘIT
CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ RAISI A MURIT
CINE ESTE EBRAHIM RAISI?
VERSTAPPEN IA MARELE PREMIU LA IMOLA
DE CE E ROȘU PORTRETUL REGELUI?

„Toate măsurile pe care iau sunt haotice, pompieristice și niște intervenții când pericolul este mai mare. Trebuie să faci prevenție. Guvernul trebuie să fie eficient, dar ei nu fac altceva decât politică”, conchide social-democratul.

Sute de oameni au protestat, în noaptea de duminică spre luni, în marile orașe ale țării față de noile restricții impuse pentru limitarea pandemiei. În Capitală, protestul s-a terminat în jurul orei 4.00. S-a scandat „Jos masca”, Jos restricțiile”.