• „Cei care observă că nu s-a făcut reformă au dreptate.(…) Am discutat cu premierul Cîțu această problemă. Trebuie să ne asigurăm că tot aparatul coaliției funcționează”
  • „Nu-mi cereți mie socoteală pe cine a pus PNL pe listă. (…) La Iași, USR PLUS este în opoziție față de PNL”
  • „Eu am salariul de europarlamentar: 6000 și ceva de euro pe lună”

„Cei care observă că nu s-a făcut reformă au dreptate. Lucrurile funcționează greu în coaliție, este rezistență. Alegerile interne din partide nu ajută. (…)”, a spus Dacian Cioloș, la emisiunea „OFF/ON THE RECORD”, difuzată duminică de Aleph News.

Copreședintele USR-PLUS a mai spus că problema ar fi că, din diferite motive, pe anumite subiecte, în coaliție, „lucrurile patinează, întârzie, pentru că sunt și campanii interne”.

„Și pentru că probabil unii sau alții nu vor să deranjeze cu anumite schimbări la care n-ai ne-am angajat în programul de guvernare și care tot vor trebui făcute, și atunci deciziile respective sunt amânate. Și de asta vă spuneam că – sper eu – cel puțin ca după ce trec aceste alegeri interne, și de o parte, și de cealaltă, să intrăm pe un alt făgaș, pentru că altfel eu sunt foarte conștient că riscăm să o plătim foarte scump această ezitare și aceste amânări”, a adăugat sursa citată.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

El spune că a dezbătut problema cu șeful Guvernului.

„Am discutat cu premierul Cîțu această problemă. Trebuie să ne asigurăm că tot aparatul coaliției funcționează”, a declarat Dacian Cioloș, copreședinte al USR PLUS, în emisiunea OFF/ On The Record,  pe Aleph News.

Nemulțumirile lui Dacian Cioloș continuă: „Nu spun că nu s-a întâmplat nimic, dar timpul trece. (…) Lucrurile vor trebui să meargă ceas. (…) Ieșirea de la guvernare ar fi prea simplă (….). Noi trebuie să ne batem în majoritatea parlamentară. Trebuie să vorbim de lucrurile care nu merg (…). Fiecare partid din coaliție să-și asume responsabilitatea (…) Proiectele nu sunt pregătite în comisii. Echipele celor 3 partide nu se pun de acord pe texte. Este vorba de determinarea partidelor din coaliție (…) Testul pe care trebuie să îl treacă coaliția sunt reformele. Trebuie să ne asigurăm că Guvernul și Parlamentul vor pune în aplicare reformele (…) A guverna prin ordonanțe de urgență nu este o soluție pe termen lung. Guvernarea prin ordonanțe de urgență este undeva la limită”.

Copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș, susține decizia coaliției privind revocarea Avocatului Poporului dar evită să se pronunțe pe legalitate, spunând că așteaptă decizia CCR: „Dacă era avocatul cetățenilor, Avocatul Poporului trebuia să lucreze pentru ei. Putea ataca decizia pe pensiile speciale pentru primari. După Caracal, Avocatul Poporului trebuia să vină cu o analiză pe dispariții de copii. (…) Sunt convins că se vor da explicații Comisiei de la Veneția. Haideți să așteptăm decizia CCR!”.

Campania de vaccinare nu l-a convins pe Cioloș să se imunizeze

Despre campania de vaccinare a guvernului, Cioloș spune că videoclipurile politicienilor nu au ajutat, ba chiar pot avea efectul pe invers: „Videoclipurile politicienilor pot avea efect pe invers. La nivelul șefilor de stat și de guvern se discută despre mutații. Lucrurile ar fi trebuit gândite mai bine”

„Nu-mi cereți mie socoteală pe cine a pus PNL pe listă. (…) La Iași, USR PLUS este în opoziție față de PNL. Noi înțelegerea cu PNL am făcut-o pe guvernare”, a declarat Cioloș în interviu vorbind despre campania „fără penali în funcții publice”

Liderul USR Plus nu este foarte mulțumit nici de ritmul reformelor de la Primăria Generală a Capitalei: „Și la Primăria Capitalei lucrurile merg cu încetineală. Nicușor Dan trebuie să arate că este demn de încrederea pe care a primit-o. Alegătorii noștri așteaptă reforme de la Nicușor Dan”

Președinte al grupului Renew Europe și europarlamentar, Dacian Cioloș spune că încasează „6000 de euro și ceva pe lună” și insistă pentru rezolvarea problemei pensiilor speciale în Româinia.

„Avem acum un angajament politic în coaliție și sper să se țină toți partenerii de el, ca după ce primim reacția de la Comisia de la Veneția, să putem trece prin Parlament aceste modificări pentru că aici nu e vorba numai de angajamentul nostru în programul de guvernare, să corectăm ce a stricat PSD și pentru SIIJ cred că nu mai există nicio îndoială pentru oameni onești, dar de asta depinde și eliminarea MCV-ului pentru România, această monitorizare specială în domeniul Justiției pentru România, și de eliminarea MCV-ului depind și discuțiile pentru accesul accederea României la statutul de țară membră a spațiului Schengen. Da, dacă e s-o luăm așa, da, depinde și de eliminarea SIIJ. Nu doar de eliminarea SIIJ dar ăsta este un pas important pentru că, în mod clar, acolo a fost un abuz, cum a spus și CJUE, mai multe rapoarte au spus lucrul acesta, au spus-o magistrații din România, e important să facem pasul acesta pentru că  acest pas ar arăta că exista voința politică de reformă în Justitie. Nu doar cu asta am scăpa noi de MCV dar ăsta ar fi – vă spun în cunoștință de cauză- un pas foarte important pentru a recâștiga credibilitatea că chiar vrem sa facem reformele acestea”, spune Cioloș despre desființarea SIIJ.

Cioloș nu-și aduce minte că i-a cerut demisia fostului procuror general al României, Tiberiu Nițu

Președintele USR PLUS, fost premier al României, Cioloș spune că nu-și aduce minte că i-a cerut demisia fostului procuror general al României, Tiberiu Nițu, al cărui dosar penal a fost clasat chiar de DNA, deși în 2016 a anunțat că i-a cerut Ralucăi Prună să analizeze condițiile în care Tiberiu Nițu să poate fi revocat: „Eu nu țin minte să fi spus eu ca premier atunci să fi spus că procurorul general trebuie să demisioneze. Eu nu țin minte de lucrul ăsta. Nu știu, arătați-mi declarația respectivă”.

Despre plecarea lui Petre Tobă, pus sub acuzare de DNA în mandatul său de premier, Dacian Cioloș spune că Justiția nu l-a condamnat pe acesta, deși dosarul acestuia a fost clasat tot de DNA: „Să facă un pas în spate, asta e altceva. Acolo e vorba de bun simț cand ai o pozitie de responsabilitate publică și esti pus sub acuzare e o chestie de bun simț Ce am facut eu a fost ca atunci cand au fost cazuri pentru membri ai Guvernului care au fost puși sub acuzare să le cer să faca un pas în spate și a fost cazul domnului Tobă chiar dacă, în cele din urmă, Justiția nu l-a condamnat. (…) Asta trebuie corectat la DNA, dacă este de corectat, dar nu ocolit DNA, pentru că DNA nu este o structură și nu trebuie să fie o structură a unei persoane sau alteia, este o structură a statului”.

„Sincer să vă spun, n-am urmărit în mod particular cum își face treaba o persoană sau alta. Aici, nu știu, colegii din Parlament, din comisiile juridice, întrebați-i pe ei, nu știu, sincer, chiar n-am urmărit în mod particular lucrul ăsta. Mi se pare că lucrurile funcționează”, spune Dacian Cioloș despre lupta anticorupție.

„USR Plus trebuie să evolueze de la un partid anti-sistem la un partid al reformelor și modernizării. (…) „Am discutat cu Dan Barna ca partidul să rămână unit. (…) Nu mi-e teamă deloc de o candidatură. (…) Voi candida, vor fi și alți candidați. (…). Trebuie să funcționăm uniți în interiorul partidelor. (…) Este un lucru bun să fie mai multe curente în partid. (…) Să nu mai existe scandaluri în interiorul partidului. (…) O să vin cu un program prin care o să pun un mod de funcționare al partidului prin care să nu mai existe riscul acesta de tabere care să se afle în conflict una cu cealaltă, să existe în interiorul partidului aproape oficializat, formalizat, o putere și o opoziție, unii să fie ascultați mai mulți decât sunt ascultați ceilalți și sper ca un astfel de program să aibă susținere și chiar să-l pot să-l pun în practică. (…) Și chiar dacă nu voi și președintele partidului nimic nu m-ar impiedica să candidez și la Președinție pentru că USR PLUS are o procedură de alegere și de validare a candidatului la Președinția României care nu este legată intrinsec de președinția partidului. Nu scrie nicăieri că președintele partidului este automat și candidatul la Președinția României”, anunță Dacian Cioloș despre ce-o să se întâmple la Congresul de alegere a noii conduceri USR – PLUS.

Când a fost rugat să definească statul de drept, Dacian Cioloș a vorbit numai de domnia legii, deși statul de drept înseamnă aplicarea legii în acord cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Nu este definiția mea ci e o definiție pe care o regăsiți și în Tratatele europene și  în Constituțiile țărilor democratice, unde un stat e condus prin domnia legii. Si legea e elaborată de structuri democratice, e aplicată de Justiție care trebuie să fie independentă de structurile politice care elaborează legislația respectivă și e pusă în aplicare de un stat care trebui să funcționeze în mod eficient, transparent unde nu există corupție sau corupția nu afectează buna funcționare a statului. Chiar și independența presei face parte rule of law, dintr-un stat democratic condus prin domnia legii. Lucrurile acestea sunt și parte a Tratatului European, sunt valorile și principiile după care se conduce UE și functionează UE și valorile și principiile acestea trebuie puse în aplicare, în structurile democratice și în țările europene, pornind de la principiul că sunt structuri democratice. Deci vorbim de domnia legii în primul rând când vorbim de rule of law, și domnia legii înseamnă – cum spuneam- independența structurilor, instituțiilor care asigura buna functionare a sistemului democratic.”, a afirmat sursa citată.