- Ciprian Ciucu a semnat dosarul pentru finala Europa League.
- Bucureștiul vrea să gazduiască finala Europa League din 2028.
- Ciucu spune că a alocat un buget de reparații la Arena Națională.
- Cubul video de deasupra stadionului va fi înlocuit.
- Vor fi făcute lucrări la parcarea supraterană de 1.200 de locuri.
Ciucu mai vrea o finală Europa League la București, în 2028. Ieri a semnat dosarul de candidatură și spune că a alocat și un buget pentru reparațiile de la Arena Națională.
Primarul general vrea să schimbe cubul video de deasupra arenei și să facă lucrări pentru accesul la parcarea supraterană de 1.200 de locuri, care nu poate fi folosită corespunzător deoarece fluxul de spectatori se suprapune cu fluxul de mașini.
Pentru următorii doi ani, orașele-gazdă ale finalei UEFA Europa League sunt deja stabilite: Istanbul va găzdui finala din 2026, iar Frankfurt pe cea din 2027. Luna viitoare, UEFA va anunța gazdele finalei Europa League pentru 2028 și 2029.
Arena Națională a mai găzduit o finală Europa League în 2012, când Atletico Madrid a învins Athletic Bilbao.
Vecinii noștri s-au descurcat mai bine: Budapesta va găzdui sâmbătă finala Champions League, dintre PSG și Arsenal.