- Florin Cîțu a făcut această afirmație în contextul acuzațiilor privind numărul mare de doze de vaccin împotriva COVID contractate de guvernul precedent.
- În privința dozelor de vaccin împotriva COVID, el spune că Ministerul Sănătății dă comanda, iar Ministerul Finanțelor face sau nu plata.
- Florin Cîțu l-a criticat și pe Alexandru Nazare, afirmând că își aduce aminte de un alt Memorandum al Ministerului Finanțelor, cu „acel ministru de Finanțe”, pe care l-a oprit și în care „voia să bage mai mulți bani într-o bancă a rușilor, din care astăzi ieșim”.
Fostul premier, Florin Cîțu, răspunde acuzațiilor privind numărul mare de doze de vaccin împotriva COVID contractate de guvernul precedent: „(Ministerul Sănătății) MS putea să spună oricând că nu vrea să dea comanda. Putem să o anchetăm pe Ursula, să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract pentru toată UE”.
„Ministerul Sănătății e la PSD de vreo patru luni de zile. Cred că la anchetă putem să băgăm și iertarea de datorii pe care o facem, acum, către sectorul Apărare. După ce Ponta a iertat 1,1 miliarde, la câțiva ani mai iertăm100 de milioane. Ar trebui să uităm de ce statul român, în loc să crească pensii, salarii, dacă tot vrea să crească pensii și salarii, la începutul anului de bani către Templeton (Franklin Templeton- n.r.), prin semnătura ministrului de Finanțe, ar trebui să uităm de ce dăm bani unei bănci, cum este CEC de la buget, în loc să îi lăsăm să ia bani din piață…. Foarte multe decizii care trebuiesc analizate. Dacă mergem spre procuratură, le băgăm acolo la pachet pe toate”, spune Florin Cîțu.
În privința dozelor de vaccin împotriva COVID, el spune că Ministerul Sănătății dă comanda, iar Ministerul Finanțelor face sau nu plata.
„Putem să o anchetăm pe Ursula (von der Leyen – n.r.), să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract pentru toată Uniunea Europeană au venit aceste vaccinuri”, adaugă fostul premier.
Întrebat dacă poate fi modificat sau suspendat contractul, Cîțu a răspuns: „Oricând, bineînțeles”.
„Tot acest program la care a participat România a fost decis în Uniunea Europeană până în 2023. A fost decis la început. România a primit o cotă parte pe care am luat-o, dar, până acum, este o mică parte. Nu se știa – vine doza a doua, a 3 a, doza a 4-a. Guvernarea de azi, Ministerul Sănătății putea oricând – <Nu vreau să fac comanda>, Ministrul Finanțelor putea să spună că nu vrea să facă plata”, mai spune Cîțu.
Florin Cîțu l-a criticat și pe Alexandru Nazare, afirmând că își aduce aminte de un alt Memorandum al Ministerului Finanțelor, cu „acel ministru de Finanțe”, pe care l-a oprit și în care „voia să bage mai mulți bani într-o bancă a rușilor, din care astăzi ieșim”.
„L-am oprit atunci pe acel ministru al Finanțelor, care ne tot spunea că este bine să băgăm bani în banca rușilor. Eu știu că am oprit acel Memorandum, în ședința de Guvern, deși era susținut foarte puternic de acel ministru de Finanțe și trebuie să ne întrebăm de ce ministrul de Finanțe, în Guvernul României, susținea o bancă rusească și anul trecut, știam că sunt aceste probleme”, a mai spus Cîțu.