Comisia Europeană laudă România pentru ajutorul acordat Republicii Moldova

Janez Lenarcic Commissioner Janez Lenarcic press conference, Brussels, Belgium - 22 Sep 2020,Image: 559213470, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

Comisarul european Janez Lenarčič laudă oferta României pentru Republica Moldova după ce țara noastră a trimis, sâmbătă, peste 20.000 de doze de vaccin peste Prut.

Janez Lenarčič a postat, sâmbătă, pe Twitter, un mesaj prin care laudă oferta României pentru Republica Moldova.

„Mulțumesc României pentru oferta generoasă și rapidă de vaccinuri către Moldova. Mecanismul European de Protecție Civilă al Uniunii Europene continuă să faciliteze solidaritatea în timpul pandemiei. Sprijinirea vaccinării la nivel global este esențială pentru gestionarea epidemiei COVID-19”, scrie Lenarčič.

Premierul Florin Cîțu a anunțat că România a livrat sâmbătă o primă serie din cele 200.000 de doze de vaccin AstraZeneca pentru Republica Moldova. Este vorba de 21.600 de doze pentru vecinii de peste Prut.

Și ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat, sâmbătă, pe Twitter, livrarea celor 21.600 de doze de vaccin pentru Republica Moldova.

Exit mobile version