- Inundațiile și multiplele alunecări de teren din provinciile din sudul Filipinelor au ucis cel puțin 48 de persoane, în timp ce alte 22 sunt încă dispărute.
- Nalgae a lovit insula principală Luzon în noaptea de sâmbătă spre duminică, măturând totul în calea sa şi provocând pene de curent. În capitala Manila şi în oraşele din apropiere au fost înregistrate inundaţii.
- Alunecările de teren și inundațiile sunt frecvente în Filipine. Acest lucru se datorează în parte intensității tot mai mari a ciclonilor tropicali care lovesc în mod regulat țara.
Echipele de salvare s-au activat duminică la Manila pentru a ajuta locuitorii afectaţi de inundaţiile provocate de furtuna tropicală Nalgae, care a ucis cel puţin 48 de persoane de când a lovit arhipelagul, potrivit CNBC.
Advertisment
Nalgae a lovit insula principală Luzon în noaptea de sâmbătă spre duminică, măturând totul în calea sa şi provocând pene de curent. În capitala Manila şi în oraşele din apropiere au fost înregistrate inundaţii.
La Paranaque, o suburbie a Manilei, salvatorii au fost nevoiţi să traverseze înot în timpul nopţii ape cu adâncimea de trei metri pentru a ajunge la 60 de persoane, inclusiv copii, blocate la etajul superior al unei clădiri, a declarat un oficial local.
Recomandări
În oraşul Kawit, aflat în apropiere, un cadavru într-un sicriu alb plutea pe o stradă inundată, a constatat un fotograf AFP. Sicriul a fost probabil luat de ape în urma unei viituri care a lovit un cimitir aflat în apropiere, au declarat localnicii.
Cel mai recent bilanţ al victimelor comunicat duminică de autorităţi era de 48 de morţi. Majoritatea victimelor au murit în alunecări de teren şi inundaţii, vineri, la Mindanao, după ploi abundente – care anunţau sosirea furtunii Nalgae.
Furtuna se îndepărta duminică după-amiază spre Marea Chinei de Sud, a anunţat Departamentul de meteorologie din Filipine.
Potrivit protecţiei civile, 22 de persoane sunt încă date dispărute, iar 40 sunt rănite.
În medie, 20 de taifunuri şi furtuni lovesc Filipine în fiecare an, ucigând oameni şi animale şi devastând ferme, case, drumuri şi poduri, în timp ce sudul ţării este rareori afectat.
Partenerii noștri