Cine a pus PNRR-ul în drum? Ministerul Transporturilor anunță că în 2024 vor începe lucrările pe toate tronsoanele autostrăzii Sibiu-Pitești, dar trebuie să avem răbdare

De la Transporturi primim azi una caldă, alta rece.


Vestea bună, ne transmite Ministerul Transporturilor, e că anul ăsta vor începe lucrările pe toate tronsoanele autostrăzii Sibiu-Pitești. Trebuie să mai avem însă răbdare câțiva ani: se lucrează pe 550 de kilometri de autostradă și de drumuri expres în prezent în România.


Nu și pe Autostrada Transilvania, spun cei de la Asociația Pro Infrastructura, care avertizează că „riscul de a pierde banii europeni din PNRR e maxim!”.


Contractele au fost semnate în 2020, cu un an termen de proiectare și 2 de execuție. Deși constructorul UMB a pornit tare lucrările încă din februarie 2021, loturile inițial fruntașe s-au transformat în codașe, după o alunecase de teren care a avut loc la sfârșitul lui 2021. Zonele cu probleme au fost scoase din nou la licitație, la care UMB nici nu s-a mai înscris.

Autostrada trece, problemele rămân

„Sunt până peste cap băgați în 388 de km de autostradă și drumuri expres, pe care nu-i pot duce în ritmul lor obișnuit”, spun cei de la Pro Infrastructura despre constructorul român.
Ca să ne încadrăm în jalonul PNRR, lucrările ar trebui să fie cu totul gata până la finalul lui 2026.
Probleme sunt și pe DN1. Circulația este închisă în dreptul localității Câmpina până mâine noapte pentru demolarea unui pod CFR care trecea peste drumul național. Traficul este deviat prin Breaza și Câmpina.

Citește și

Exit mobile version