• Războiul din Ucraina se va prelungi în 2024, chiar și 2025, este un război de uzură, spune generalul Jacques Langlade de Montgros, șeful serviciului de informații militare din Franța.
  • Armata ucraineană nu reușește să treacă de fortificațiile ridicate de ruși de-a lungul celor 900 de kilometri ai frontului.
  • În toamnă, manevrele vor fi îngreunate de ploaie, care va transforma terenul în noroi, iar cursurile de apă vor fi foarte dificil de traversat.

Războiul din Ucraina se va prelungi în 2024, chiar și 2025, este un război de uzură, a spus în fața Adunării Naționale din Franța Jacques Langlade de Montgros, șeful serviciului de informații militare din Franța. Chemat să facă analiza conflictului, generalul l-a descris ca pe un meci de box în care sportivii se epuizează în ring, fără să știm care se va prăbuși primul. Le Monde scrie că astfel de declarații din partea unui oficial de rang înalt sunt rare. Publicația franceză face a analiză asupra modului în care, în Ucraina, se instalează spectrul unui război de lungă durată.

Cum a avansat contraofesiva

Armata ucraineană nu reușește să treacă de fortificațiile ridicate de ruși de-a lungul celor 900 de kilometri ai frontului și chiar și Volodimir Zelenski recunoaște, după două luni de contraofensivă că progresul este mai lent decât și-ar fi dorit. În iulie, soldații ucraineni au recuperat 85 de kilometri pătrați din teritoriu, după ce în iunie recuperaseră 200 de kilometri, arată War Mapper.

De la sfârșitul lui mai, rușii au pierdut doar 0.1% din teritoriul ucrainean ocupat, sunt încă prezenți pe mai mult de 100.000 de kilometri pătrați, ceea ce repezintă 17,5% din Ucraina. Victoriile anunțate de Kiev sunt minore. Miercuri, au recuperat Urozhaine, pe frontul de sud, dar este vorba despre un sat care avea în jur de 1.000 de locuitori, înainte de izbucnirea războiului.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
ZHANG INTRĂ ÎN ÎNCHISOARE PENTRU POSTĂRI
,,PLASTICUL VIU” TE SCAPĂ DE POLUARE
TINERIII VOR VOT OBLIGATORIU
MERGI LA CELE MAI SCUMPE RESTAURANTE DIN UE

De ce nu are succes contraofensiva

Progresul de explică prin mai mulți factori, mai scrie Le Monde. În primul rând, pentru că rușii s-au pregătit. Spre deosebire de contraofensivele din toamna lui 2022 din Harkov și Herson, forțele Moscovei au avut timp să se pregătească. Și-au făcut fortificații în sudul țării, au tranșee și buncăre, ”unul dintre cele mai mari sisteme defensive de la al Doilea Război Mondial și până acum”, arăta un raport din iunie al Centrului American pentru Studii Strategice și Internaționale.

Ucraina este, probabil, cea mai minată țară din lume în acest moment. 170.000 de kilometri pătrați sunt minați, de aproape două ori suprafața Portugaliei, iar ministrul Apărării, Oleksii Rezinkov spunea că sunt zone unde sunt până la cinci mine pe metru pătrat. Pentru asta, ucrainenii spun că nu au fost pregătiți de aliați. De la începutul războiului, în jur de 63.000 de soldați ucraineni au fost antrenați în străinătate, dar a fost vorba mai ales de lupte urbane, contra unui inamic insurecțional.

”Adevărul este că ociidentalii nu mai știu să facă războaie în tranșee, iar ucrainenii trebuie să învețe la fața locului”, subliniază Thibault Fouillet, director științific al Institului de Studii și Strategii de Apărare.

În ciuda ajutorului militar important, raportul de armament dintre Ucraina și Rusia este de 1/7 pe linia frontului dintre Zaporojie și Donețk. Blindatele ucrainenilor sunt vulnerabile, este folosită în special infanteria, iar avioanele de luptă pe care Kievul contează pentru a accelera contraofensiva nu sosesc încă, nu vor fi folosite anul acesta, a spus purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene ucrainene.

Rușii au învățat din propriile greșeli

Rușii au învățat din propriile greșeli. Potrivit mărturiilor militarilor ucraineni de pe front, inamicul folosește războiul electronic pentru a deturna tirurile rachetelor sau dronelor. Armata Kievului ar fi foarte încurcată de un sistem care oprește navigarea prin satelit pe o suprafață care poate atinge 150 de kilometri pătrați, numit Pole-21.

Și în materie de artilerie rușii și-au schimbat strategia. Dacă la începutul războiului își foloseau tancurile în apropierea frontului, la 2-4 kilometri, acum le apropie de front doar pentru atacuri și se retrag rapid la 15 kilometri, iar noaptea le duc și mai departe, pentru a evita titurile ucrainenilor.

Cum au schimbat ucrainenii strategia

Și ucrainenii și-au schimbat strategia. De la începutul lui iunie și-au intensificat loviturile asupra pozițiilor rușilor din spatele frontului, pentru a încurca fluxurile logistice ale armatei Moscovei. Este vizată în mod special Crimeea, unde posurile care leagă peninsula de continent sunt periodic lovite, în special cu rachete Storm Shadow și Scalp, livrate de Marea Britani și Franța. Își înmulțesc, de asemenea, și operațiunile în Marea Neagră, unde lansează drone asupra vaselor și porturilor militare inamice, ca să distrugă blocada impusă de Moscova acum 18 luni.

Cum se instalează războiul de uzură în Ucraina

Analiștiii estimează că aceste operațiuni nu sunt suficiente pentru a inversa raporturile de forțe.

”În contraofesiva de acum, ucrainenii sunt în logica de la puternic la puternic, nu de la puternic la slab, precum la Harkov și la Herson anul trecut”, spune Thibault Fouillet. Iar Francois Heisbourg, consilier al Fundației pentru Studii Strategice îi confirmă ipoteza, comparând conflictul din Ucraina cu războaiele mondiale ale secolului trecut: Contraofensiva se aseamănă mult cu ce se întâmpla în septembrie 1914 (lansarea contraofensivei franceze în Marna) și iulie 1918 (ultima ofensivă germană în Champagne): un război de uzură, în care niciun beligerant nu se ridică deasupra celuilalt.

Ucraina mai are doar câteva săptămâni pentru o străpungere semnificativă a liniilor rusești. În toamnă, manevrele vor fi îngreunate de ploaie, care va transforma terenul în noroi, iar cursurile de apă vor fi foarte dificil de traversat.

”Până la sfârșitul verii, începerea rasputița, sezonul drumurilor proaste, face ipoteza unui status-quo pe linia frontului mai probabilă decât cea a unei străpungeri sau a unei prăbușiri a unuia dintre beligenranți”, avertizează generalul Langlade de Montgros.

Și chiar și ucrainenii își pregătesc populația pentru un război lung.

”Cât timp va dura războiul? Trebuie să fim sinceri: două trei săptămâni, până la sfârșitului anului… nimic nu este adevărat. Toată lumea trebuie să se pregătească pentru un război lung și dificil. Ne pregătim pentru un maraton, nu pentru un sprint, pentru o luptă în 12 reprize, nu în trei”, scria pe 15 august pe Telegram vicepremierul ucrainean Irina Verecitciuc.

Citește și

Andrei Baciu ajunge la conducerea CNAS. Recent, Marcel Ciolacu a cerut „schimbări profunde” la Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Unde a dispărut Melania Trump? Surse din anturajul fostei prime doamne: îl susține, dar sunt problemele lui, nu ale ei 

România a ieșit din top 1000 cele mai bune universități din lume/ Daniel David: UBB nu a primit niciun fel de susținere din partea Guvernului pentru că se afla în clasamentul Shanghai