Liberalii nu vor susţine în Parlament un guvern condus de Dacian Cioloş, a spus, vineri, preşedintele PNL Florin Cîţu, care consideră că USR a rupt coaliţia votând moţiunea de cenzură. Dacă Cioloş nu va face altă majoritate, PNL va demara noi negocieri cu toate partidele, excluzând, însă, AUR.
Florin Cîţu a spus că Guvernul a fost dat jos prin votul USR la moţiunea de cenzură.
„USR este parte a unei majorităţi alături de PSD şi AUR (…). Votul pentru moţiune este unul politic şi arată că o majoritate PSD, USR, AUR s-a unit în jurul unor valori, principii, obiective. Primul demers al majorităţii a fost sancţionarea unui guvern cu rezultate foarte bune. Votul politic pentru susţinerea moţiunii PSD a însemnat ruperea coaliţiei de guvernare rezultate după alegerile parlamentare din 2020. Votul USR a fost definitoriu în demiterea Guvernului. Astfel, răspunderea politică în faţa românilor pentru demiterea guvernului revine în principal USR şi în subsidiar alianţei PSD, USR, AUR”, a spus Cîţu.
Potrivit preşedintelui PNL, responsabilitatea creării unui nou Guvern revine coaliţiei care s-a format pentru demiterea Guvernului.
„Prim-ministrul desemnat, Dacian Cioloş are datoria morală faţă de români să încerce cu adevărat să gfăsească sprijinul la partenerii de coaliţie PSD şi AUR”, a mai spus Florin Cîţu.
Astfel, PNL îi solicită lui Cioloş să aibă mai întâi discuţii cu PSD şi AUR pentru un Guvern.