- Pe 5 octombrie s-a desfăşurat al treilea summit CE, la Granada, participând 45 ţări.
- La summit a participat şi preşedintele ucrainean pentru a solicita mai mult sprijin.
- Subiectele principale de discuţie au fost crizele din Ucraina, Armenia şi criza migraţiei.
Deşi a pierdut sprijinul Ungariei şi Slovaciei, şi era cât pe ce să-l piardă şi pe cel al Poloniei, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mers la al treilea Summit al Comunităţii Politice Europene, care a avut loc la 5 octombrie 2023 la Alhambra din Granada, Spania.
Principalele probleme dezbătute au fost invazia rusească a Ucrainei, tensiunile de frontieră dintre Kosovo şi Serbia, respectiv relaţiile conflictuale dintre Armenia şi Azerbaidjan, mobilitatea absolvenţilor din Europa, energia verde şi reglementarea inteligenţei artificiale.
,,Noi nu încercăm să ne luptăm, noi ne apărăm ţara. Şi sunt sigur că vom învinge. Este ţara noastră, pământul nostru, copiii noştri, de aia nu ne pierdem motivaţia. Cred că este timpul provocărilor în care Europa trebuie să aibă cei mai puternici lideri din lume, având suportul Statelor Unite ale Americii”, a declarat preşedintele ucrainean, mulţumind aliaţilor europeni pentru ajutorarea ţării sale.
Nu toți europenii au interesul comun de a sprijini Ucraina. Premierul Luxemburgului a declarat că războiul din Ucraina este o chestiune ce privesc Statele Unite.
Xavier Bettel, premierul Luxemburgului, a declarat: ,,Eu cred că este o discuție internă a SUA. Nu putem să ne amestecăm în ea. Dar este totuși important să sprijinim ca Uniune Europeană. Nu putem compensa. Acest lucru nu ar fi posibil, dar trebuie să continuăm să sprijinim cât de mult putem. Dar este o problemă internă a SUA și sperăm că vor găsi o soluție curând în interesul Ucrainei și al stabilității”.
Prim-ministrul Regatului Unit Rishi Sunak și premierul italian Giorgia Meloni au găzduit împreună o întâlnire marginală pe subiectul crizei imigranților. Subiectul celor doi a fost respins pe agenda comună a summitului, ceea ce ar însemna dispariția unui obstacol pentru România în calea spre aderare la Schengen.
Germania și Italia au ajuns la înțelegere privind reforma emigrației la nivelul UE, iar acum Comisia Europeană o va urma. Austria respinsese cererea de aderare a Bulgariei și României din acest motiv.
Alex Georgescu, analist pe politica externă, spune care ar fi efectul imediat, fiind sceptic în privința schimbării de atitudine a cancelarului Karl Nehammer.
,,În primul rând, noi nu asistăm la o soluție pe problema migrației și la un acord pe problema migrației care vizează, în prima fază, redistribuirea poverii fluxului de imigranți în toată Europa. Austria nu a cerut, de fapt acest lucru, și iată că cancelarul ar putea pretinde altceva pentru a permite României și Bulgariei să intre în zona Schengen”.
Europa pare să meargă cu mai multe viteze pe problema imigrației, spune analistul de politică externă.
,,Există un fel de schizofrenie în țările europene, pe de o parte își dau seama că e foarte important să controleze fluxul migraționist, dar există, în același timp, și grupuri de interese ideologice care susțin migrația către Europa, și care pornesc de la premiza fundamentală, comform căreia toți imigranții ar trebui să fie primiți”, crede analistul.