• Joi a fost ultima zi de înscriere pentru românii care trăiesc în afara graniţelor
  • Votul prin corespondenţă a fost singura alternativă pentru românii din Malta şi Nigeria
  • Trei români stabiliți în afara țării explică de ce interesul este atât de scăzut

Cozile de 10 ore din faţa consulatelor româneşti din Europa sunt un moment pe care cu siguranță ți-l amintești. Totuşi, alternativa votului prin corespondenţă i-a atras doar pe 39.237 de români, potrivit Autorităţii Electorale Permanente (AEP).

În ultimii 20 de ani, 5,6 milioane de români au decis să emigreze şi doar un milion se străduieşte să voteze.

Alina Ion trăieşte la Hastings, în Marea Britanie, şi s-a înscris chiar în ultima zi pentru că a avut nevoie să se convingă de validitatea procesului. Din Marea Britanie au pornit aproape 10.000 de cereri. 

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Silvia, deşi trăieşte la Roma unde Ambasada României în Italia a făcut o campanie intensă de promovare, nu ştia de înscrierile on-line. Dar şi aşa, nu ar fi avut încredere să trimită plicul cu opţiunea ei pentru alegerile parlamentare. Doar 3378 de români din Italia s-au înscris.

Nici românii din Spania nu au profitat de posibilitatea de a vota prin poştă. Eliza Băltăţeanu locuieşte la Madrid şi este una dintre cei 3.163 de conaţionali care s-a înscris pe site-ul AEP. 

Nu am absolut nicio problemă să o fac în UK, unde încrederea în Statul britanic legat de nefraudarea votului vine din oficiu, în schimb înb România a trebuit să o câştig, cumva, având acest prieten care a văzut cu ochii lui cum se întâmplă”, spune Alina Ion, româncă stabilită în UK.

Nu (aș avea încredere să votez prin corespondeță – n.red.). Nu ar schimba cu nimic metoda. Din păcate asta e situaţia”, a spus, pentru Aleph News, Silvia Roabă, care lucrează ca învățătoare în Italia.

Din cauza pandemiei nu ştiu dacă se va putea vota fizic sau nu. Şi ca să fiu sigură, am ales să votez prin corespondenţă, iar procedura a fost un pic greoaie. În momentul în care trebuia să adaugi pozele, nu se urcau. A trebuit să încerc două zile”, a afirmat Eliza Bălțăteanu, o româncă stabilită în Spania.