- Dodon: Oamenii au plâns când au văzut preşedintele viu
- Alegerile prezidenţiale în Republica Moldova sunt programate pe 1 noiembrie
„Poporul plânge când vede președintele viu” – sunt vorbele amuzante ale lui Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, care se laudă că e adorat de moldoveni.
„Ieri când am mers într-o localitate care intră în comuna Pepeni, Romanovca se numește, acolo-s câteva case, oamenii ceia tocmai plângeau când au văzut președintele viu, nu la televizor. Apropo, mulţi spun că, în realitate, sunt diferit decât ceea ce e la televizor. Mă faceti mai mare pe camerele astea”, a spus Dodon.
Româna rusului Dodon e rudimentară, aşa că expresia seamănă mai degrabă a glumă. Preşedintele de peste Prut a ajuns subiect de bancuri.
„Cei care vor să facă dezbateri cu mine haideţi şi-om face flotări, mai bine. Acest coronavirus poate să treacă prin organismul omului şi nici să nu observăm. Aşa cum trece o gripă simplă. Ai avut ceva probleme cu nasul, un pic a trecut răceala prin tine”, a mai spus Dodon.
„Vreau să vă povestesc un caz cu băiatul meu mai mare, în 2018. A mers cu mine pe Muntele Athos atunci când ne-am ridicat până în vârf. S-a mărturisit, s-a împărtășit, s-a schimbat total după aceea: a început să cânte la pian, să învețe limbile străine… Nu știu, Athos-ul a influențat sau nu, dar iată așa schimbare a fost la noi”, a afirmat președintele de peste Prut.