- Donald Trump a fost pus oficial sub acuzare de către Camera Reprezentanților. 10 republicani au votat pentru
- Președintele SUA este acuzat de „incitare la insurecție”
- Trump este primul președinte din istoria SUA împotriva căruia s-au inițiat două moțiuni de punere sub acuzare.
- Activarea Amendamentului 25 a eșuat
UPDATE 7.00. Senatul Statelor Unite nu va putea finaliza procedura privind inculparea preşedintelui Donald Trump în scopul demiterii înainte de încheierea mandatului actualului lider de la Casa Albă, afirmă senatorul Mitch McConnell, liderul grupului republican.
„Procedurile în Senat vor începe la prima reuniune programată după primirea articolului de inculpare trimis de Camera Reprezentanţilor”, a declarat Mitch McConnell. Astfel, Senatul SUA se va întruni pe 19 ianuarie, cu o zi înainte de învestirea în funcţie a noului preşedinte, Joseph Biden.
„Ţinând cont de regulile, procedurile şi precedentele din Senat în procese intentate preşedinţilor, pur şi simplu nu este nicio şansă ca un proces corect şi serios să se încheie înainte de învestirea preşedintelui Joseph Biden, săptămâna viitoare”, a explicat senatorul Mitch McConnell, liderului grupului republican din Senatul SUA.
UPDATE 3.45. Joe Biden a transmis un mesaj prin care spune că e încrezător, iar calendarul audierilor pentru membrii administrației sale nu va fi intârziat, iar deciziile pentru combaterea pandemiei nu vor fi afectate.
UPDATE 01.30. Președintele Camerei Reprezentanților a semnatt actul prin care Donald Trump este pus sub acuzare. Actul, care are acum putere de lege, va fi transmis Senatului, care va decide dacă președintele american este vinovat pentru incitare la violență
UPDATE 00:30. Mitch McConnell, liderul majorității din Senat, nu va cere reunirea de urgență a Senatului SUA, lăsând impeachment-ul lui Trump după terminarea mandatului actualului președinte al SUA.
UPDATE 23.35. Donald Trump a fost pus oficial sub acuzare de către Camera Reprezentanților, acuzația pricipală fiind incitare la insurecție în legătură cu atacul asupra Congresului SUA care s-a petrecut, miercuri, 6 ianuarie 2021.
Voturi pentru punerea sub acuzare a lui Trump: 232. Voturi împotrivă: 197.
Republicani care au votat pentru punerea sub acuzare a lui Donald Trump: 10. 5 congresmani (1 democrat și 4 republicani) nu au votat. Donald Trump este singurul președinte SUA care a fost pus de 2 ori sub acuzare de către Camera Reprezentanților a SUA în același mandat. Judecata și voturile decisive vor fi însă în Senatul SUA.
UPDATE 23:25. Procedura de impeachement a trecut de Congresul SUA. Cel puțin 10 republicani au votat pentru.
UPDATE 22:55. A început votul în Camera Reprezentanților pentru punerea sub acuzare a lui Donald Trump. Camera Reprezentanților are 435 de membri. Sunt prezenți 433. Foarte probabil, rezoluția de punere sub acuzare a lui Donald Trump va fi votată de Camera Reprezentanților, urmând ca judecata să se petreacă în Senatul SUA.
UPDATE 22:50. Chad Pergram, corespondent Fox News: „Republicanul de Michigan, Pete Meijer, va vota pentru acuzarea lui Trump. Cel puțin 7 republicani vor vota acum pentru acuzarea președintelui în exercițiu”.
UPDATE 22:40. Congresmanul Seth Moulton, democrat din Massachusetts și veteran al Marine Corps, a spus în Camera Reprezentanților că în prezent sunt mai multe trupe la Washington decât în Afganistan. „Și sunt aici pentru a ne apăra împotriva comandantului șef, împotriva președintelui Statelor Unite și împotriva mafiei sale”, a spus Moulton. Moulton și-a încurajat colegii să se uite la membrii Gărzii Naționale care protejează Congresul și să caute „un strop de curaj”.
UPDATE 22:20. Liderul majorității din Senat, Mitch McConnell le-a spus colegilor săi din Partidul Republican într-o depeșă transmisă în această după-amiază că rămâne nehotărât dacă va vota pentru condamnarea lui Trump. „În timp ce presa a fost plină de speculații, nu am luat o decizie finală cu privire la modul în care voi vota și intenționez să ascult argumentele legale atunci când acestea vor fi prezentate Senatului”, le-a scris McConnell colegilor săi.
Protesters yell at the police line now formed at 3rd and Pennsylvania pic.twitter.com/TyfX63P0Fi— Richie🎥McG🍿 (@RichieMcGinniss) January 13, 2021
UPDATE 22:05. Mai mulți americani protestează în fața Congresului SUA.
Yes, Marjorie Taylor Greene is wearing a mask that says “CENSORED” as she speaks into a microphone on the floor of the U.S. House of Representatives. pic.twitter.com/i7401gseIU— Jessie Opoien (@jessieopie) January 13, 2021
UPDATE 21:45. Republicana Marjorie Taylor Greene poartă în Camera Reprezentanților masca „cenzurat”, în semn de protest față de atitudinea Big Tech față de republicani și Donald Trump.
UPDATE 21:30. Politico: Republicanul Lindsey Graham conduce „rezistența” împotriva acuzării lui Trump. Ieri, el a chemat mai mulți senatori, cerându-le să se opună impeachmentului. Purtătorul de cuvânt al lui Graham: „Sincer, suntem cu mult înaintea oricărei cereri din partea Casei Albe”.
Donald Trump has put out this statement as Congress moves to #impeach him. Jim Jordan now reading it out during debate. @9NewsAUS @TheTodayShow pic.twitter.com/XMJfwRHRhI— Tim Arvier (@TimArvier9) January 13, 2021
UPDATE 21:15. Donald Trump, declarație de ultimă oră citită în Congres de republicanul Jim Jordan.
UPDATE 21:00. Șase republicani au anunțat că votează impeachementul. Senatul SUA se va întruni după învestirea lui Joe Biden
Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a prezentat, miercuri, acuzaţiile împotriva preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, în cadrul procedurii inculpării în vederea demiterii, dar, conform unor surse politice, Senatul va analiza cazul abia după învestirea preşedintelui Joseph Biden.
„Cei care au comis acţiunile de insurecţie nu erau patrioţi. Nu făceau parte dintr-o bază politică administrată legal. Au fost terorişti de pe plan intern, iar justiţia trebuie să prevaleze. Însă nu au apărut dintr-un vid. Au fost trimişi acolo, au fost trimişi de preşedinte, prin cuvintele acestuia (…)”, a declarat Nancy Pelosi.
„Ştim că preşedintele Statelor Unite a instigat la această insurecţie, la această rebeliune armată împotriva ţării noastre. Trebuie să plece, este un pericol clar şi prezent la adresa naţiunii pe care o iubim cu toţii”, a afirmat Nancy Pelosi.
Potrivit articolului de inculpare depus în Camera Reprezentanţilor, „Donald Trump s-a implicat în delicte majore şi minore prin instigarea la acte de violenţă împotriva instituţiilor de guvernare din Statele Unite”. Preşedintele Donald Trump este acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente împotriva Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial.
Donald Trump este acuzat de „instigare la insurecţie”. „Preşedintele a periclitat în mod grav securitatea Statelor Unite şi a instituţiilor guvernamentale. A ameninţat integritatea sistemului democratic, a interferat asupra tranziţiei paşnice a puterii şi a pus în pericol o ramură coegală a sistemului de guvernare. Prin urmare, a trădat încrederea acordată în calitatea de preşedinte, afectând în mod evident poporul Statelor Unite. Prin acest comportament, Donald Trump a demonstrat că va rămâne o ameninţare pentru siguranţa naţională, pentru democraţie şi pentru Constituţie dacă i se va permite să rămână în funcţie; a acţionat într-o manieră incompatibilă în mod evident cu sistemul de autoguvernare şi cu statul de drept”, arată actul de inculpare.
Unii congresmeni republicani au anunţat că vor vota în favoarea inculpării preşedintelui Donald Trump, dar alţii au emis dubii privind sensul procedurii demiterii în contextul în care mandatul actualului lider de la Casa Albă se încheie pe 20 ianuarie.
Donald Trump a afirmat că declaraţiile pe care le-a făcut înaintea violenţelor produse la Capitoliu au fost corecte. „Mi-a fost analizat discursul şi fiecare cuvânt din fiecare paragraf, fiecare propoziţie şi toată lumea crede că a fost total adecvat”, a declarat Donald Trump. Preşedintele a părut să atribuie responsabilitatea pentru violenţele de la Capitoliu politicienilor care au făcut comentarii în vara anului 2020, în timpul protestelor antirasism. „Aceasta este adevărata problemă”, a subliniat Donald Trump.
Pe 6 ianuarie, înaintea violenţelor care au vizat Congresul, Donald Trump a rostit un discurs în faţa simpatizanţilor, în centrul Washingtonului. „Vom merge la Capitoliu şi vom scanda în faţa bravilor noştri senatori şi congresmeni, iar spre unii probabil nu vom scanda prea mult. Pentru că ţara nu poate fi luată înapoi prin acţiuni slabe. Trebuie să arătăm putere şi să fim puternici. Trebuie să cerem Congresului să facă ceea ce trebuie şi să numere doar voturile electorilor reprezentaţi legal”, a afirmat Donald Trump în discursul din 6 ianuarie. Donald Trump nu a recunoscut victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial, denunţând presupuse fraude electorale. Violenţele produse pe 6 ianuarie la Capitoliu s-au soldat cu cinci morţi şi zeci de răniţi.
Senatul SUA se va întruni după învestirea preşedintelui Joseph Biden
Senatorul Mitch McConnell, liderul grupului republican din Senatul SUA, a transmis, potrivit unor surse citate de CNN, că nu va accepta convocarea unei sesiuni pentru procedura demiterii preşedintelui înainte de data de 20 ianuarie. „Pot confirma informaţiile”, a declarat Doug Andres, purtătorul de cuvânt al lui Mitch McConnell.
În cazul în care preşedintele Donald Trump va fi inculpat de Camera Reprezentanţilor, Senatul SUA va decide, cu majoritate de două-treimi, dacă preşedintele este vinovat.
UPDATE 18:00. Nancy Pelosi (democrată), președinta Camerei Reprezentanților, a salutat militarii care protejează Congresul SUA și le-a oferit medalii.
Pelosi just went outside and thanked the troops protecting the Capitol, and game them all her challenge coin: pic.twitter.com/VbOhyFxcVj— Frank Thorp V (@frankthorp) January 13, 2021
UPDATE 16:30. A început dezbaterea pentru punerea sub acuzare a lui Donald Trump în Congres.
Camera Reprezentanților a început la ora locală 9.30 (16.30, ora României) dezbaterile privind votul de punere sub acuzare a președintelui Donald Trump, pentru instigare la insurecție împotriva Statelor Unite. Analiștii dau ca sigur un vot “Pentru”, azi, în Camera Reprezentanților, dar procedura prevede apoi judecarea de către Senat.
Donald Trump a mai fost judecat de către Senat și achitat, la începutul anului 2020, fiind primul președinte din istorie supus de două ori procedurii de impeachment. De această dată, situația este însă foarte diferită. Chiar dacă este nevoie de două treimi din voturi, în urma alegerilor recente,democraților le sunt necesare doar 17 voturi ale unor senatori republicani pentru a-l demite pe Donald Trump din funcția de președinte al SUA. Potrivit Axios, deja 12 dintre aceștia erau gata să dea un astfel de vot, înainte ca liderul senatorilor republicani, Mitch McConnell, și Liz Cheney, una dintre cele mai influente deputate republicane din Camera Reprezentanților să-și anunțe ei însăși determinarea de a vota împotriva lui Donald Trump.
Astăzi, în jurul orei 16.00 (ora României), Camera Reprezentanților a SUA începe dezbaterile în vederea punerii sub acuzare a președintelui SUA, Donald Trump, acuzația principală fiind de „incitare la insurecție” în legătură cu atacul asupra Congresului SUA care s-a petrecut săptămâna trecută.
Activarea Amendamentului 25, eșuată
Aseară, într-un demers separat, Camera Reprezentanților a SUA, cu 223 de voturi pentru și 205 voturi împotrivă, a adoptat o rezoluție prin care i-a cerut vicepreședintelui SUA, Mike Pence, să activeze alături de Executivul SUA Amendamentul 25 din Constituție și să-l îndepărteze pe Donald Trump din funcție.
Un singur republican a votat rezoluția, Adam Kinzinger din Illinois. În timpul votului, vicepreședintele SUA, Mike Pence, a transmis o scrisoare Camerei Reprezentanților prin care a anunțat că nu va activa Amendamentul 25. „Nu cred că un asemenea demers ar fi în interesul națiunii noastre sau în acord cu Constituția SUA”, a scris Pence.
Impeachmentul 2.0 începe astăzi în Camera Reprezentanților. Sunt votate acuzațiile oficiale la adresa lui Trump
Ca atare, cu acest prim demers eșuat, democrații merg mai departe astăzi începând oficial dezbaterile pentru punerea sub acuzare a președintelui SUA. Este de așteptat ca în această seară sau cel târziu mâine, Camera Reprezentanților să voteze punerea sub acuzare a lui Donald Trump și astfel, președintele SUA devine singurul șef de stat american în funcție față de care începe impeachmentul a 2-a oară în timpul mandatului.
Procesul, în Senat. Multe necunoscute
Dar asta nu este tot: o dată trecut impeachmentul de Camera Reprezentanților, procesul în sine al punerii sub acuzare se va desfășura în Senatul SUA. Iar deocamdată sesiunea Senatului este convocată pe 19 ianuarie 2021, cu o zi înainte de inaugurarea oficială a lui Joe Biden ca președinte și tot cu o zi înainte ca lui Donald Trump să i se termine mandatul.
Deocamdată nu se știe câți dintre cei 100 de senatori ai SUA vor fi de acord cu condamnarea lui Donald Trump și nici dacă acest demers va avea șanse de reușită. Două treimi din senatori trebuie să voteze pentru condamnarea președintelui.
Potrivit celebrului avocat penalist, Alan Dershowitz, al doilea impeachment al lui Donald Trump început în Senat cu o zi înainte ca președintele SUA să-și termine mandatul și sfârșit cel mai probabil după terminarea mandatului, ar putea ridica probleme constituționale, pentru că un președinte poate fi condamnat doar dacă este în exercițiul funcțiilor sale.
De asemenea, în Senat ar putea avea loc și un al doilea vot, separat și mai important, potrivit Constituției SUA: ca Donald Trump să nu mai poată deține pe viitor nicio funcție federală, ceea ce i-ar lua actualului președinte orice șansă de a mai candida în 2024 la Președinția Statelor Unite ale Americii. Și acest demers este, deocamdată, în dispută.
În contrast cu tradiționala unitate a democraților, aseară au apărut și primele disensiuni majore în rândul greilor republicani care au un cuvânt important de spus. Dacă republicanul Lindsey Graham este în continuare alături de Trump, liderul majorității din Senat, republicanul Mitch McConnell, ar fi de acord cu o punere sub acuzare a lui Donald Trump. Potrivit New York Times dar și Fox News, McConnell ar fi spus apropiaților că, de data aceasta, nu va mai sta în calea unui nou impeachment al lui Donald Trump cu care n-a mai vorbit din 14 decembrie 2020. Mitch McConnell a refuzat până în prezent să comenteze informațiile apărute în presă, dar nici nu a negat faptul că el crede că președintele SUA a comis acțiuni pentru care ar trebui pus sub acuzare și condamnat.
Potrivit informațiilor din media americane, mai mulți congresmani republicani ar putea vota punerea sub acuzare și condamnarea lui Trump, numărul acestora ar putea ajunge la 20 iar aceasta ar fi văzută ca o oportunitate a republicanilor de a alege o nouă cale și de a se rupe de puterea și influența lui Donald Trump.
Actualul președinte al SUA, Donald Trump, a calificat ieri impeachmentul, în prima apariție publică după atacul asupra Congresului SUA, ca fiind o „vânătoare de vrăjitoare”,”un demers foarte periculos” și a avertizat în vizita de la zidul cu Mexic construit în Alamo, Texas, că activarea amendamentului 25 din Constituție nu reprezintă niciun risc pentru el iar în perioada următoare va vâna și bântui administrația lui Joe Biden. „Cum se spune, ai grijă ce-ți dorești”, a spus ieri Donald Trump.
Al doilea impeachment. Trump, singurul președinte cu 2 demersuri de punere sub acuzare
Primul impeachment/ punere sub acuzare a lui Donald Trump a avut loc acum 13 luni, demersul fiind votat în Camera Reprezentanților pe 18 decembrie 2019 cu 230 de voturi pentru și 197 împotrivă.
În scandalul Ucraina, în care era acuzat de abuz de putere și obstrucționare a Congresului, Senatul SUA l-a achitat (52/ nevinoviat – 48/ vinovat) pe Donald Trump pe 5 februarie 2020, actualul președinte neputând fi îndepărtat din funcție și nici condamnat.