- Mai mulţi lideri europeni au trimis mesaje de solidaritate croaților
- Comisia Europeană a promis ajutoare pentru poporul croat
Europa își arată solidaritatea cu croații, după cutremurul devastator de ieri. Prima reacție a venit din partea Ursulei von der Leyen, șefa Comisiei Europene.
„Suntem gata să sprijinim. I-am cerut lui Janez Lenarcic să fie gata să călătorească în Croaţia, imediat ce situaţia o permite. Suntem alături de Croaţia”, Ursula von der Leyen, Preşedinta Comisiei Europene.
Comisarul european pentru gestionarea crizelor ține permanent legătura cu autorităţile croate: „Urmărim îndeaproape situaţia de pe teren, în Croația. Suntem gata să vă ajutăm!”
Și preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, şi-a arătat susţinerea: „Suntem gata să îi ajutăm şi să oferim orice fel de asistenţă”.
Copleșit de valul de susținere, premierul croat le-a mulțumit tuturor: „Sprijinul dumneavoastră este apreciat. Va fi vital în timp ce lucrăm la reconstrucţia oraşelor Sisak, Petrinja şi a judeţului Sisak-Moslavina.”