Expert de top în boli infecțioase: „Urmează cele mai negre trei luni din întreaga pandemie”

Dr. Michael Osterholm, expert de top în boli infecțioase din SUA a avertizat duminică, în cadrul unei conferințe, că următoarele trei luni vor fi ,,cele mai negre de la începutul pandemiei”, citând ceea ce el descrie a fi „o problemă majoră în mesagerie” în ceea ce privește Covid-19, relatează businessinsider

,,E adevărat că avem vaccinuri și produse terapeutice gata să dea lovitura” – a spus dr. Michael Osterholm de la Universitatea din Minnesota, într-o conferință NBC ,,Meet The Press” – „însă dacă analizăm perioadă când o să se întâmple, atunci următoarele 12 săptămâni vor fi cele mai negre de la începutul pandemiei. În ciuda unui oarecare progres, vaccinurile nu vor deveni disponibile în mod semnificativ până la începutul celui de-al treilea trimestru al anului viitor. Și chiar și atunci…jumătate din populația Statelor Unite, în acest moment,  este sceptică la ideea de vaccin” a adăugat acesta.

,,Vineri, am avut 70.000 cazuri, cel mai mare număr pe care l-am mai înregistrat în luna iulie, la vârful pandemiei. Vom trece iar prin asta. Perioada din acest moment și până la sărbători va înregistra numere mult, mult mai mari, poate chiar de la 67.000 la 75.000 cazuri”, a declarat Osterholm, menționând că „gestionarea acestei pandemii are nevoie și de o conducere bună, nu doar de știință”


Osterholm este doar unul dintre numeroșii epidemiologi care avertizează de luni de zile că pandemia se va înrăutăți în lunile de toamnă și iarnă.


Potrivit unui bilanț de la Universitatea Johns Hopkins, SUA a înregistrat peste 8,1 milioane de cazuri de COVID-19 și cel puțin 219.000 de decese începând de duminică. Potrivit datelor, peste 57.000 de cazuri noi de virus au fost raportate sâmbătă în SUA.

Exit mobile version