- Iohannis se întâlnește cu Cîțu pentru a discuta despre criza din Coaliție.
- Întâlnirea dintre cei doi are loc la ora 12:30, la Palatul Cotroceni.
Premierul Florin Cîțu a fost convocat, luni, la ora 12:30, la Palatul Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis, pentru o discuție pe tema crizei guvernamentale.
Sâmbătă, Klaus Iohannis a reacționat dur la adresa USR-PLUS, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook. Șeful statului a afirmat că că „noua alianță” cu AUR este „un afront la adresa românilor”.
„Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicațiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR și să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să își respecte electoratul și să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliție o soluție viabilă și rațională de a debloca actuala situație”, a scris Iohannis pe Facebook.