• Joi, 29 iulie 2021, două trenuri de marfă s-au ciocnit în zona localității Fetești, iar circulația feroviară a fost grav afectată.
  • Florin Cîțu a fost întrebat dacă directorul CFR ar putea fi demis, iar Cîțu a spus că urmează să poarte o discuție pe această temă.
  • Ministrul Transporturilor i-a luat apărarea directorului CFR, afirmând că acesta a fost treaz toată noaptea pentru a căuta soluții.
  • Florin Cîțu, într-o postare pe Facebook: „Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”.

Joi, 29 iulie 2021, Florin Cîțu a scris pe pagina lui de Facebook că: „Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”, în contextul accidentului feroviar care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi.

Recomandări

NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT
ACȚIUNILE META SE SCUFUNDĂ
RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI

Joi, 29 iulie 2021, două trenuri de marfă s-au ciocnit în zona localității Fetești. Circulația feroviară a fost grav afectate, iar trenurile au fost deviate.

În jurul orei 11:00, CFR anunța că circulația trenurilor de călători de pe ruta București – Constanța a fost reluată, dar pe porțiunea Ovidiu – Fetești – Bărăganu, garnitirile circulau tractate.

Reacția ministrului Transporturilor nu a întârziat să apară: „Din primele informaţii pe care le avem de la faţa locului, sistemul de siguranţă automat care ar fi trebuit să frâneze trenul nu era funcţional. Ancheta o să spună de ce, o să primim chiar o primă informare chiar în cursul zilei de astăzi. Lucrurile nu erau în regulă nici cu mecanicul de locomotivă. Din ce am înţeles, da (ar fi adormit – n.r.), dar o să stabilească ancheta. Înţeleg că era şi sub influenţa alcoolului”.

O oră mai târziu, Florin Cîțu declara că va purta o discuție pentru a vedea care sunt concluziile, răspuns pe care l-a oferit după ce a fost întrebat dacă îl va demite pe directorul CFR.

În paralel, ministrul Transporturilor i-a luat apărarea directorului CFR, afirmând la un post de televiziune din România că Ovidiu Vizante nu a dormit toată noaptea pentru a căuta soluții.