• Florin Cîţu a ţinut un discurs în faţa Consiliului Naţional al PNL şi le-a cerut liberalilor să nu se mai atace între ei.
  • Să nu ne mai atacăm între noi, membrii PNL vor o Românie liberală, a spus Cîţu.

În prima parte a discursului Florin Cîţu, unul dintre cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte al PNL, a vorbit despre sprijinul pe care îl are în partid.

„Astăzi sunt 40 de filiale care au votat Moţiunea România liberală dintre care 34 au votat doar moţiunea România Liberală… Nu este o surpriză pentru mine că membrii PNL vor o Românie liberală, pentru asta am intrat în politică”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, în faţa liberalilor reuniţi în cadrul Consiliului Naţional al PNL.

În discursul său, Florin Cîţu a vorbit despre măsurile luate din poziţia de premier, printre cele enumerate fiind proprietatea privată, relaţia cetăţeanului cu statul, digitalizarea, antreprenorii şi sistemele de educaţie şi de sănătate.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

De asemenea, Cîţu a mai vorbit despre programul Anghel Saligny, despre PNRR, despre parteneriatul cu preşedintele României, despre pandemie şi despre vaccinare.

„Am reuşit să fim prima ţară din Europa unde vaccinarea s-a făcut cu buletinul, este o realizare a guvernării liberale, am ţinut economia deschisă. Tot ce am spus, am făcut”, a precizat Florin Cîţu.

„Îmi asum din temelii reformarea statului român… nu modificăm nimic din programul de guvernare, mergem mai departe şi facem tot ce am promis, suntem puternici, nu vom renunţa niciodată la principiile liberale”, a adăugat Cîţu.

Consiliul Naţional al PNL s-a reunit sâmbătă pentru a pregăti congresul partidului programat pe 25 septembrie.